in

Bazilica Santa Chiara, Napoli, inclusă în ”ruta stafiilor”

Neapole, în limba română, Napoli în limba italiană. Originile acestui oraș se pierd în negura timpului. Atunci când grecii au ajuns aici, în anul 470, înainte de Hristos, i-au dat numele de “orașul nou”, pentru a-l deosebi de Palepolis, “orașul vechi”. Nenumărate au fost populațiile care s-au perindat pe aici: normanzi, francezi, sarazini, vandali, goti, spanioli, etc.

Orașul este cunoscut, vizitatorului inexpert, pentru poveștile urâte despre “camorra”, adică mafia locala. E ”faimos” mai nou, din păcate, și pentru povestea gunoaielor. Istoria din ultimele două secole nu a fost justă cu acest loc. Pentru mine însă, Napoli nu înseamnă ”camorra” și gunoaie, nu înseamnă numai un furnicar de mașini și de oameni. Înseamnă artă, cultură, vestigii romane, biserici și castele medievale. Înseamnă o gastronomie unică, devenită universală. Înseamnă peisaje ce îți taie răsuflarea, legende, istorie, un loc fără pereche în lume. Unic și pentru că aici, când se sapă pentru o nouă gură de metrou, se descoperă o ruină din perioada romană, sau o corabie grecească. Unic pentru o infinitate de motive…

Tocmai de aceea voi încerca să prezint locuri deosebite din Napoli, necunoscute pentru mulți, impresii despre locuri care din păcate, în general vorbind, au fost date uitării…

La răscrucea unor străzi importante , Piazza del Gesù Nuovo și Piazza San Domenico Maggiore, se înalță o mânăstire, Santa Chiara, protagonista unei melodii celebre, ce deplânge incendiul din urma bombardamentului din 1943. Este o construcție gotica, din secolul al XIV-lea, edificată pe ruinele unui complex termal roman, din primul secol după Hristos. În secolele XVII și XVIII este restructurată în stil baroc. Cuprinde bazilica, schitul din “maiolica” (o ceramică particulară, un fel de faianță pictată în culorii vii), muzeul și vestigiile romane. Din agitația de afară, copii care joacă mingea, adolescenți ce se țin de mână, clienții pizzeriilor , trecători, muzicanți de muzică medievală, cerșetori și turiști, intră într-o liniște monumentală. Solemnitatea bazilicii este dată de faptul că lumina soarelui intră pe furiș, fiind blocată de vitraliile superbe ce decorează pereții bisericii.

În urma incendiului s-au pierdut multe dintre picturile murale realizate de Giotto și ucenicii săi. Sublime sunt mormintele principilor și prințeselor din Casa Bourbonică a Regatului celor Două Sicilii (vreme de cinzeci de ani, Napoli a fost capitală a acestui regat și pentru mult timp, cel mai mare oraș din Europa, ca densitate a populației după Paris). 21 de capete încoronate sunt înmormantate aici.

Bazilica se vizitează gratis. Pentru schit, muzeu și vestigii am platit 5 euro. Schitul este superb , conceput de arhitectul napoletan Domenico Antonio Vaccaro: are o formă pătrată și este înconjurat de arcade pictate. În mijloc sunt fântâni și coloane decorate cu o ceramică din secolul al XVI-lea, “maiolica”, ce dă și numele acestei oaze, având culorile predominante albastru, portocaliu, alb, galben și negru. Complexul roman, din primul secol după Hristos, nu se vizitează în întregime. Era dotat printre altele cu piscine cu apă caldă și apă rece, bazine, o sală de exerciții fizice și chiar și un apeduct.

Santa Chiara face parte și dintr-un intinerar neobișnuit: ruta stafiilor. Regina Giovanna de Anjou fu asasinată iar fantasma acesteia, se spune, se arată în fiecare an, în ziua în care a fost omorată. De asemenea, legenda spune că se plimbă pe lângă ziduri, cu ochii în jos și e bine să nu te uiți în ochii ei, dacă ridică privirea.

Ruxandra Drăgoescu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Reţeta săptămânii: Sărmăluţe de post

Pisa, român de 40 de ani, călcat pe trecerea de pietoni de două maşini cu şoferi beţi