in

Blue air de vanzare, vezi cine vrea s-o cumpere

Nouă companii din Belgia, Italia, Elveţia, Grecia, Emiratele Arabe Unite şi alte ţări din Asia dar şi România au depus scrisori de intenţie pentru preluarea Blue Air, în urma anunţului de vânzare din 11 aprilie, potrivit oficialilor companiei. „

Potrivit unor surse ale Ziarul Financiar, omul de afaceri Dan Adamescu şi Mirică Dumitrescu, proprietarul companiei aeriene Medallion Air, ce activează pe segmentul de zboruri charter, sunt interesaţi de Blue Air.

Urmează să stabilim exact, împreună cu creditorii societăţii (inclusiv ANAF), modalitatea de evaluare şi de selecţie a ofertelor depuse, precum şi procedura de derulare a negocierilor. Împreună cu creditorii societăţii intenţionăm să fixăm data de 20 mai 2013 drept deadline pentru primirea ofertelor finale”, potrivit oficialilor companiei. Numele companiilor interesate de Blue Air nu a fost făcut public.

În prezent compania este în curs de evaluare. Criteriile de selecţie vor fi aprobate de creditorii companiei şi acţionarii acesteia, alături de Comisia de negociere, care urmează a fi desemnată. În prezent, compania Blue Air operează zboruri cu 8 aeronave, către 30 de destinaţii europene cu plecare din Bucureşti, Bacău şi Sibiu, având aproximativ 400 de salariaţi.

Anul trecut Blue Air a transportat 1,5 milioane de pasageri şi a avut afaceri de circa 150 de milioane de euro, potrivit ultimelor date disponibile. „”Suntem bucuroşi că un brand 100% românesc a stârnit un astfel de interes în rândul unor investitori de marcă din domeniu (…) În acest moment, toate eforturile noastre sunt concentrate pentru aplicarea celor mai eficiente soluţii pentru pasagerii Blue Air””, a declarat Adrian Ionaşcu, directorul general adjunct Blue Air şi membru în Consiliul de Administraţie al companiei.

Ionaşcu a menţionat că decizia de vânzare a companiei nu influenţează în niciun fel zborurile efectuate sau programate. Orarul de zbor rămâne neschimbat, iar zborurile se efectuează normal, conform acestuia. „Identificarea unui investitor are drept scop consolidarea poziţiei Blue Air pe piaţa de transport aerian, atât din România, cât şi din statele europene unde sunt operate zboruri”, potrivit lui.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Bucarest connection / Avocați italieni cu diplome românesti, ancheta ministerului justiției

Enrico Letta, însărcinat cu formarea noului guvern