in

O nouă companie aeriană low cost între România și Italia, zboruri de la Bergamo, Verona și Genova

Companiile consacrate pe piața zborurilor low cost din România, precum Wizz Air, Blue Air sau Easy Jet au un nou concurent, Fly Romania. Ten Airways, o companie aeriană cu capital românesc, care și-a început activitatea în 2010, a ieșit pe piață cu Fly Romania, operatorul low-cost care va efectua zboruri de linie interne și internaționale.

Compania Fly România, deţinută de omul de afaceri Ovidiu Tender (foto), va opera din 15 mai zboruri de linie interne şi internaţionale din Bucureşti, Timişoara şi Tulcea către oraşe din Italia, Spania, Germania şi Turcia şi aşteaptă aproximativ 100.000 de pasageri pentru anul în curs, anunță Mediafax.

Până în prezent, Ten Airways a funcționat în sistem charter și wet lease, ceea ce presupune închirierea aeronavei cu tot cu echipaj și celelalte servicii pentru a opera în numele unei alte companii.

Printre clienții Ten Airways se numără Blue Air, Air Moldova, Aegean Airlines, Roya Maroc, Air Mediterrannee sau Blue Panorama, în sistem wet lease, respectiv Perfect Tour și Paralela 45 în sistem charter.

Noul operator low-cost de pe piața din România va desfășura mai multe curse interne, acoperind în același timp mai multe destinații din Italia, Spania, Germania și Turcia.


Rutele internaționale vor fi acoperite după cum urmează astfel: Bergamo cu două zboruri pe săptămână din Tulcea, Verona cu trei zboruri săptămânale din Timișoara și București, Genova cu trei zboruri săptămânale din București, Barcelona cu trei curse săptămânale din București, Frankfurt, cu trei zboruri săptămânale din București și unul din Tulcea și Antalya cu o cursă săptămânală din București începând din luna iunie.

Pentru rutele interne, tarifele vor fi unice, respectiv 69,90 euro/zbor pentru București – Timișoara și 49,90 euro/zbor pentru București – Tulcea, în vreme ce pe rutele internaționale, prețurile pornesc de la 29,90 de euro/zbor.

În aceste tarife este inclusă o gamă largă de servicii, dintre care transportul unui bagaj de cabină de maximum 7 kg și a unui de cală de cel mult 20 kg, dar și servicii de catering la bord.

Zborurile vor fi operate cu aeronave de tip MD-82 și MD-83 aparținând companiei aeriene Ten Airways și, anterior, operatorului Alitalia.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Expoziție de fotografie la Milano: „Maramureș. Unde timpul s-a oprit”

Marş cu incidente al secuilor în Târgu-Mureş. Peste 4.000 de manifestanţi au cerut autonomia Ţinutului Secuiesc