in

Prinţul Angliei va promova turismul în Carpaţii româneşti

Guvernul României elaborează o strategie împreună cu Casa Regală a Angliei, mai exact cu reprezentanţii Prinţului Charles, pentru promovarea turismului în Carpaţi, a declarat Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig. La nivelul Secretariatului General al Guvernului (SGG) există un secretariat tehnic, a mai precizat ministrul, care coordonează o strategie pentru dezvoltarea turismului în Carpaţi, în acest sens existând discuţii cu consilierul Prinţului Charles.

“Am avut o întâlnire cu consilierul Prinţului Charles, acesta a fost la Ministerul Dezvoltării, unde am avut o discuţie în care i-am mulţumit excelenţei sale Prinţului Charles pentru efortul pe care l-a făcut şi pentru sprijinul permanent pe care l-a avut pentru (proiectele) Guvernului României. Vreau să ştiţi că la nivelul SGG există un secretariat tehnic care coordonează o strategie pentru dezvoltarea turismului în Carpaţi.

Au fost discuţii, se realizează o strategie la nivel guvernamental, încă o dată s-a demonstrat că nu trebuie să inventăm lucruri noi, ci trebuie să utilizăm ce există ca resursă de dezvoltare şi de promovare a României. Nu trebuie să reinventăm roata, avem lucruri care pot fi promovate, acesta e motivul pentru care vorbesc de turismul de nişă, de turismul cultural, de lucruri care există aici – tradiţii, cultură, care ne stau la îndemână şi trebuie să le utilizăm în aşa fel încât să creăm locuri de muncă şi plusvaloare în economia naţională”, a spus Hellvig, care a adăugat că ambele părţi vor colabora foarte bine.

Prinţul Harry a sărbătorit Paştele în Transilvania. A petrecut româneşte cu slană şi pălincă

Ministrul a precizat că parteneriatul vizează atât promovarea Carpaţilor, cât şi proiecte punctuale. “Acest parteneriat (cu Casa Regală a Angliei) ţine în primul rând de realizarea unei strategii coerente pentru promovarea Carpaţilor, pe de o parte, iar pe de altă parte de iniţierea unor proiecte punctuale, de la festival gastronomic până la promovarea unor regiuni turistice în zona rurală, de la asigurarea finanţării pe infrastructura de turism – aici vorbesc de reabilitare de drumuri – infrastructură în interiorul regiunilor promovate.

Deci este un ansamblu şi un complex de măsuri care să asigure o dezvoltare de secol XXI a regiunilor şi a lucrurilor pe care vrem să le promovăm. Nu trebuie să reinventăm nimic, trebuie să folosim ceea ce avem şi să dezvoltăm la nivel de secol XXI”, a spus el. Hellvig a arătat că este posibil să se întâlnească personal cu Prinţul Charles, pentru discuţii, în această vară.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Român arestat la Roma: şi-a bătut soţia din gelozie

Studiu în satele din România: copii flămânzi, puşi la muncă şi trataţi “băbeşte”