in

Stromboli – un paradis italian necunoscut

Stromboli este cea mai dramatică dintre Insulele Eoliene (Isole Eolie sau Isole Lipari, în limba italiană) şi este, în acelaşi timp, o destinaţie populară pentru o excursie de o zi făcută din celelalte insule sau din Italia continentala. Pe insula se afla un vulcan vechi şi activ, ce se înălţa din Marea Mediterană, precum şi câteva aşezări de coastă.

Priveliştea este incredibilă, de vis, cu o atmosferă insulară unică, care nu atrage doar turişti, ci şi numeroase celebrităţi, precum fostul preşedintele italian Giorgio Napolitano şi designerii Dolce şi Gabbana – care deţin câte o vilă de vacanţă pe insulă.

Există trei lucruri pe care le poţi face în Stromboli. Unul ar fi plimbările în împrejurimile satului principal, admirând panoramele superbe şi achiziţionarea de suveniruri ce au legătură cu vulcanul, din magazinele de aici.

Al doilea, este să faci o excursie cu barca în jurul stâncii vulcanice abrupte Sciara del Fuoco, formaţiune de lava neagră din partea de jos a vulcanului, unde poţi vedea exploziile vulcanului Stromboli. Priveliştea este şi mai dramatică la amurg, atunci când emisiile de foc sunt clar vizibile.

A treia activitate posibilă, care nu este recomandată celor slabi de înger, este escaladarea vulcanului şi admirarea erupţiilor din apropiere.

Despre vulcan

Stromboli a erupt din cele mai vechi timpuri. Romanii l-au numit “Farul din Marea Mediterană.” Localnicii îl numesc iddu, în dialect semificand “el.” Vulcanul a împrumutat numele sau unui tip de erupţie: stromboliana. Vulcanul erupe continuu, de două mii de ani, la intervale de aproximativ douăzeci de minute. Noaptea, erupţia se vede că o fântână de foc roşu, incandescentă.

Alpinismul pe vulcan este permis doar cu un ghid oficial şi există o limită a numărului de persoane cărora le este permisă, zilnic, ascensiunea şi vizita craterului. În portul de debarcare Scări şi în sat vei găsi anunţuri referitoare la modul în care poţi rezerva un ghid şi închiria bocanci sau alte echipamente necesare escaladării. Excursia durează aproape cinci ore şi ar trebui să te aventurezi doar dacă eşti bine antrenat.

Satele, atracţiile şi plajele din Stromboli

Din abisurile Marii Tireniene se ridică, într-o simfonie de culori, vulcanul Stromboli, cu pante abrupte care se disting dramatic pe cerul de safir. Pe panta de est, acoperită de o mantă verde, ies în evidenţă, îngrijite şi atrăgătoare, căsuţe albe tipice care, văzute de sus, produc iluzia unui roi de fluturi albi, că de zăpadă, deasupra unui gazon de smarald.

Casele albe, în contrast cu plajele lungi, negre ca abanosul sau cu rocile din apropierea lavei, oferta contraste ciudate de culoare. Alte case au fost construite în jurul bisericilor sau sunt ascunse printre măslini seculari. Altele par căţărate pe pante deluroase abrupte, fiind în mare parte părăsite, acestea erau odată adăposturile străvechi ale piraţilor ce debarcau pe insulă.

De-a lungul satului, gardurile formate din pomi fructiferi separa diferitele proprietăţi. O întindere de arbuşti oferă o privelişte frumoasă, având formă ciudată a unor umbrele verzi care, în timpul sezonului de vară, par decorate cu flori albe. Primăvara, livezile nemărginite de măslini şi viţa de vie fără margini, iarba înaltă în combinaţie cu mii de flori sălbatice oferă o scenă feerică policromă.

Alte note simbolice completează imaginea idilică, cum este parfumul florilor de câmp. Partea de est a insulei este acoperită de vegetaţie luxuriantă şi inundată de un ocean de lumină şi aşezată într-un loc minunat, între mare şi cer, fiind în contrast cu partea de nord: netedă, aspră, întunecată şi adesea teatrul unor fenomene apocaliptice. În această antiteză trepidantă a peisajului constă particularitatea specifică insulei Stromboli.

Principala aşezare este Stromboli, situată pe pantele din apropierea litoralului. Este un sătuc numit “Stromboli”, deşi diferitele sale districte au propriile lor nume locale, începând cu Scări, principalul punct de sosire în Stromboli. Există un debarcader pentru feriboturi şi câteva locuri de unde se pot cumpăra băuturi răcoritoare.

Anunţurile publicitare sunt în exclusivitate dedicate excursiilor la vulcan şi alpinismului. Oricine ajunge aici este impresionat de întinderea pitorească de plajă, de unde pleacă vasele de pescuit, ancorate în nisipul şi pietricelele vulcanice. Pe colină, de-a lungul unei benzi înguste, se întind magazine de suveniruri, alături de florile care decorează faţadele imobilelor văruite în alb. Vizitatorii ajung relativ rapid la micuţa piaţa din centru, numită San Vincenzo.

Biserica principală a insulei, Chiesa di San Vincenzo, descrie o imagine superbă, în combinaţie cu pantă vulcanului. Aici vei găsi o cafenea, o terasă panoramică şi locuri de unde se pot rezerva excursii la vulcan. Dincolo de partea de nord a promontoriului Scări se afla Ficogrande şi Piscita, alte două districte din Stromboli. Ficogrande are o plajă de nisip negru, vulcanic şi panorame superbe spre Strombolicchio, o stâncă vulcanică ce răsare din mare. Noaptea, străzile din Stromboli nu sunt iluminate, atât locuitorii, cât şi turiştii având nevoie de torţe sau lanterne pentru a se putea deplasa.

Ginostra este un mic sat de pe partea opusă a insulei Stromboli, pe malul de sud-vest. Cele două sate sunt legate printr-o şosea ce înconjura vulcanul, dar alunecările dese de teren au distrus drumul, iar acum legătura între zona centrală şi Ginostra se face doar cu barca. În Ginostra aşteaptă-te să găseşti câteva restaurante şi magazine micuţe, dar şi o atmosferă liniştită.

Cum ajungi în Stromboli

Câteva feriboturi dinspre Sicilia – Messina ajung în Stromboli; altă variantă ar fi Lipari pentru legătură cu insula. Din Sicilia, călătoria durează o oră şi jumătate. Poţi ajunge aici şi din porturile Reggio Calabria, Napoli sau Palermo. Totuşi, cele mai bune legături le vei găsi în portul Milazzo, în special în lunile de vară, adică din iunie până-n septembrie.

CITEȘTE ȘI:

Oraşul pictat în albastru, pentru a fi mai aproape de cer!

20 de filme în avanpremiera unei vacanţe în Italia

Ragusa: un fel de “tale of two cities”

”Nimic nu te va putea pregăti cu adevărat pentru o vizită în Toscana!”

Tarifa, explozie de verdeață în sudul arid al Spaniei