in

Tarifa, explozie de verdeață în sudul arid al Spaniei

Mergând tot mai în jos de Strâmtoarea Gibraltar, către capătul continentului, am dat peste o explozie de verdeață, ce se-ntinde pe dealurile din jur și-ajunge până departe. Se-ntâmpla chiar în sudul cel arid al Spaniei.

Pe alocuri, în marginea drumului, înșirate, uriașe mori de vânt. Aproape fiecare curbă îmi aşează înaintea ochilor o nouă vedere, cu verde intens și mult, ce se termina brusc, departe, în ape albastre. După ultima curbă, din care se desprinde un drum de țară, imaginea se schimbă și, în zare, apare silueta albă a unei așezări îngrămădite. Înaintând, am fost surprinsă de finalul neașteptat.

Tarifa, este un orășel ca toate cele cu puțini locuitori: centrul traversat de un drum principal, de-a lungul căruia găsești magazine, blocuri și clădiri mai joase și o rețea de străduțe paralele ce duc care încotro. Cum am intrat, tot înainte preț de vreun kilometru și-am ajuns într-un sens giratoriu. Ca la oricare altul, sunt de ales trei direcții. Dreapta duce la plajă, stânga la ieșirea din localitate, către Strâmtoarea Gibraltar și Algeciras, iar înainte la un zid lung de piatră, în spatele căruia stă orașul cel vechi.

Intrarea, aproape monumentală, este marcată printr-o poartă în stil marocan decupată chiar în dreptul sensului giratoriu. Puerta de Jerez este intrarea într-un alt spațiu. Asta spun să rândurile scrise deasupra intrării:”Foarte nobilul, foarte loialul și foarte eroicul oraș Tarifa, câștigat de la mauri de către regele Sancho IV El Bravo la douăzeci și unu septembrie 1292.”

Fondat de greci, a fost prima colonie romană din Spania cucerită de berberi. Legenda spune că numele i-ar proveni chiar de la conducătorul berber Tarif Ibn Maelik. Trecând prin gaura cea mare, țuguiată și ovală către-n sus, perspectiva se schimbă în întregime. Străzi înguste, pietruite, pleacă din dreptul porții în jos, ușor în pantă și în alte direcții, mărginite de case albe, ce-și trădează vârsta prin formele sau grosimea pereților. Vechi și foarte vechi, unele având chiar și 200 de ani, se-nșiruie nedezlipite și la cotituri.

Oricare din cele două străduțe ce ies de sub poartă duc în strada principală a orașului vechi, un fel de bulevard în miniatură, străjuit de magazine, restaurante, cafenele, toate de dimensiuni reduse, adaptate locului. De când am aflat locațiile, am mers mai mult pe strada din stânga: coborând, prima pe dreapta, e La Tarifena, dulciuri și patiserii de casă, ce te-agaţă din drum cu mirosu-i specific, iar a cea de-a doua, pe stânga, este Cafe Diez, cafeneaua de relaxat. Nu în imediata vecinătate, ceva mai jos, poate cel mai important reper culinar din oraş – barul-restaurant El Frances, cu tapasurile-i delicatese…

Citește mai departe…

Maria Mazilu
MAZY

VIDEO / ”Ea mă trăda”, furie ucigașă la Forlì: și-a ucis soția prin înjunghiere

Nicolae Negrea, luptător MMA în Italia: “Mulţi evită să mă înfrunte, îi bat pe toţi” / VIDEO