Presa pozitivă din diaspora sau lecții despre supunere

Revin reflexele totalitare. Altfel nu ne explicăm reapariția eternei formulări ”presă pozitivă”. În Canada a avut loc o întâlnire care s-ar fi vrut a jurnaliștilor din diaspora. Jurnaliști erau destul de puțini, mai mulți politicieni și șefi de prin aparatul de stat care se ocupă cu Diaspora. Dar nu despre asta e vorba, ci de reapariția acestei tentații a presei care să ”șadă mumos” și să rămână în colțul ei înghesuită și sufocată de misiunea trasată de la București: de a apăra limba română și de a uni comunitatea. Iar lupii să se ia de gât cu mieii să se sărute, ar mai fi de adăugat.

În comunicatul final, care sintetizează evenimentul de la Montreal, este citată consiliera președintelui Iohannis pentru diaspora, Sandra Pralong, care revine cu vechea ei obsesie de a da indicații despre ce să scrie presa: “Presa din diaspora ar trebui să coaguleze comunitatea și să arate ce este mai valoros în comunitățile respective”. Iar dacă avem un criminal, un hoț sau un violator în serie, nu scriem nimic, sau zicem că sunt bulgari.

Apelul doamnei Pralong conține implicit o admonestare, folosirea condiționalul „ar trebui” arată că acum presa NU face asta, ceea ce e complet fals. Presa consolidată din diaspora promovează permanent istoriile de succes, din nefericire nu sunt foarte dese aceste istorii. Dar în primul rând presa din diaspora, în limitele resurselor, informează publicul despre fapte. Cum poate fi un fapt pozitiv sau negativ? Un atentat la Londra este știre negativă sau pozitivă?

Nici Ovidiu Iane, secretar de stat la Ministerul Românilor de Pretutindeni nu s-a lăsat mai prejos, a scos și el o remarcă despre presă, de se uitau oamenii din sală, unii la alții, uimiți: ”Am văzut publicații din diaspora care iau știri de pe Facebook…credeți că ăla e jurnalism?”. Să-i transmită cineva domnului Iane că de pe Facebook iau și Corriere della Sera și New York Times, să nu mai spun de Twitter, zilnic, fără probleme. Dumnealui probabil nu a aflat că enorm de multe persoane publice comunică cu presa tocmai prin intermediul spațiilor virtuale, Facebook și Twitter fiind două platforme extrem de folosite.

Și dacă tot am amintit de ”oficialii” Pralong și Iane și sursa Facebook, să cităm pe unul dintre participanții la acea întâlnire, Mircea Vișan, care a remarcat distanța care există între cei doi demnitari. Adică fără să discute între ei, fără să arate că există o grijă comună pentru problemele diasporei, separați chiar de un scaun…liber. ”Pentru cine mai avea dubii, iată cum se desfășoară relațiile între autoritățile românești ce răspund de diaspora….Ministru secretar de stat, PAUZĂ (sau scaun liber), Consilier Prezidențial…o imagine, cu valoarea a 7652 de cuvinte….Punct!”, a scris jurnalistul pe pagina sa….de facebook, domnule Iane.

Un moment îngrijorător a fost reacția lui Ovidiu Iane, atunci când unii dintre participanți i-au cerut să explice despre dubiile care există în privința validării Consiliului Românilor de Pretutindeni. O instituție-rușine a diasporei, îndelung criticată pentru ilegalitățile care au fost denunțate chiar de unii membri ai săi. Ovidiu Iane a avut o reacție ușor necontrolată atunci când a ridicat tonul și a anunțat că el nu a venit la Montreal să discute de Congres și Consiliu. Știe el, probabil, de ce…

Am crezut mereu că în America, în Canada, comunitățile românești sunt mai rupte de slugărnicia balcanică de care suferă multe asociații de pe continent, când vine vorba de București. Admiram radicalismul acelor comunități rămase anticomuniste, cu cei plecați dinainte de 1989 încă foarte vocali și deciși să ceară democratizarea statului. La conferința din Canada, radicalismul nu a fost prezent. Comunicatul final al evenimentului spune:  “Toți participanții au fost de acord că presa din diaspora trebuie să fie în folosul și slujba românilor din afara granițelor și să rămână un element de coagulare. De asemenea, s-a împărtășit și ideea unei prese mai pozitive, care să arate părțile bune ale comunităților de români de pretutindeni”. Nu, mulțumim. Există experimente de presă care publică numai fapte ”bune”, ignorând faptele grave și mimând un optimism gol pe dinăuntru și inevitabil gonflând fapte altfel modeste. Audiența acestora e aproape zero.

În timp ce presa din diaspora era îndemnată să privească realitatea candid, cu ochi de îndrăgostit, în România a explodat scandalul infestării presei cu ofițeri acoperiți sau cu agenți de influență. Nume importante din presă apar în postura de slugi ale sistemului de putere construit de părți deviate din serviciile secrete. Scandalul îi privește pe toți jurnaliștii români, și pe cei din diaspora. În România controlul este aproape absolut, nu a protestat niciun sindicat sau organizație a jurnaliștilor, slugile își continuă misiunile infecte, care falsează realitatea și, în ultimă instanță, democrația. Presa din țară, cu frumosul sau cu alte mijloace, de la cumpărare până la amenințare și politică de forță, a fost pusă pe butuci. Se încearcă acum rețeta și în diaspora.

Sorin Cehan, Andi Rădiu