in

Jaf de 40.000 de euro în Italia, doi români prinși în Olanda și România

Au pus la cale o lovitură de 40.000 de euro în centrul comercial din Fiume Veneto (Friuli-Venezia Giulia) și când a fost emis mandatul de arestare s-au făcut nevăzuți. După trei ani, deși credeau că au scăpat de justiția italiană, fugind în străinătate, au fost depistați și arestați. Sunt doi români.

Poliția olandeză, română și italiană au colaborat și i-au arestat pe cetățenii români Irinel Bogdan Oproiu, de 35 de ani, domiciliat în Olanda, și pe Damian Diniescu, de 40 de ani, domiciliat în România, în privința căruia a fost emis un mandat european de arestare de către Tribunalul din Pordenone pentru complicitate la furt în dauna a mai multe magazine din nordul Italiei.

Activitatea investigativă a echipei mobile de la Chestura din Pordenone a fost demarată în urma unui furt comis în noaptea dintre 3 și 4 noiembrie 2014 în cadrul centrului comercial Emisfero din Fiumo Veneto.

Atunci s-au furat bani, telefoane mobile și tablete din magazinul de telefonie Wind cu o valoare de peste 40.000 de euro. Anchetatorii au reușit să descopere autorii. Doi români. Astfel, pe 29 octombrie 2015 a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru furt agravat.

Zilele acestea, epilogul: Oproiu a fost găsit pe 24 ianuarie în Olanda și va fi transferat în Italia la dispoziția autorității judiciare, în timp ce pentru Diniescu, găsit în România, au fost demarate procedurile pentru extrădarea sa în Italia.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Româncă arestată în Reggio Calabria, o bătea pe bătrâna îngrijită, se ascundea de poliție de câteva luni

Studiu Banca Mondială: Diaspora a trimis în țară mai mulți bani decât investițiile străine