in

Au primit ilegal 20.000 de euro din venitul de cetățenie, trei românce obligate să restituie banii

Trei românce din Italia au fost depistate de carabinieri că încasau venitul de cetățenie, deși situația lor nu indica faptul că acestea ar avea nevoie de acest ajutor. În plus, cele trei erau rude și dețineau trei autoturisme și două camionete, scrie ilgiornaledichieti.it

Carabinierii din Miglianico au identificat și raportat la Procuratura din Chieti trei tinere românce care primeau ilegal venitul de cetățenie. 

Investigațiile efectuate în colaborare cu unitatea de carabinieri din Chieti au stabilit că cele trei femei, două dintre ele având antecedente penale, fac parte din aceeași familie și locuiesc în aceeași clădire.

În plus, familia acestora este alcătuită din 11 persoane, inclusiv copii, soți și însoțitori care se ocupă de colectarea fierului vechi.

Pavia, bătut cu sălbăticie de trei români pentru că le-a cerut certificatele verzi

Dețineau 3 autoturisme și 2 camionete

Pentru a obține venitul de cetățenie, acestea au completat documentele necesare, cu date false privind reședința exactă și componența familiei din care fac parte.

De asemenea, cele trei tinere românce au omis să declare că dețin 3 autoturisme și 2 camionete.

Mircea Nebunu, liderul uneia dintre cele mai violente grupări interlope din România, prins în Italia

Astfel, acestea au ajuns să încaseze ilegal venitul de cetățenie timp de mai bine de un an.

În total, acestea ar fi încasat ilegal peste 20.000 de la statul italian, bani pe care vor trebui acum să îi restituie.

Investigațiile carabinierilor din Miglianico continuă pentru a se stabili dacă cele trei au beneficiat ilegal și de alte subvenții.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 8 In medie: 3.5]

Mort la muncă în Italia, a lăsat în urmă soția și trei copii

Italia, mască obligatorie în aer liber, Green Pass redus de la 9 luni la 6 luni