in

”Guvernul României a întreprins măsuri de protecție a lucrătorilor români din străinătate?” INTERPELARE în Parlamentul României

”Guvernul României a întreprins măsuri de protecție a lucrătorilor români din străinătate?” INTERPELARE în Parlamentul României.

Deputatul PNL de diaspora, Valentin Făgărășian, a depus o interpelare la Parlamentul României, adresată ministrului Muncii și Solidarității sociale, Marius-Constantin Budăi.

Parlamentarul îi cere să informeze despre măsurile pe care le-a luat (sau nu) pentru protecșia românilor din străinătate, în domeniul protecției sociale și a muncii la negru.

”Potrivit ultimelor estimări independente, peste 4,5 milioane de români locuiesc și lucrează în afara frontierelor țării. În decursul anilor, mulți dintre aceștia au acceptat și formule de salarizare care nu au fost întotdeauna bazate pe forme legale de muncă.

Nu în puține situații, aceștia nu au beneficiat de servicii de asistență medicală sau protecție socială, iar, în prea multe ocazii, lucrătorii români au fost victimele abuzurilor.”, și-a început interpelarea deputatul.

Citiți și: Dreptul de a obține alocația de stat pentru copilul român născut în străinătate, interpelare în Parlamentul României

INTERPELARE în Parlamentul României

La sfârșitul interpelării, deputatul Făgărășian i-a adresat ministrului următoarele întrebări, solicitându-i un răspuns în scris:

  • Ce demersuri ați întreprins în anul 2022 pentru consolidarea protecției lucrătorilor români în străinătate?
  • Cu guvernele căror state ați întreprins acțiunile și ce rezultate ați obținut?
  • Ce măsuri aveți în vedere pentru a diminua fenomenul muncii la negru în străinătate, care privează cetățenii români de asigurări sociale și de sănătate?

Proiect pentru tinerii fermieri din diaspora, fonduri de 20.000.000 euro. Interpelare în Parlament

Iată interpelarea completă:

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
val lacuste sardinia

Agricultura din Sardinia îngenuncheată de valul de lăcuste. ”Suntem consternați și fără cuvinte”

formular digital intrare

Formularul digital nu mai este necesar la intrarea în Italia, obligatoriu însă certificat de vaccinare sau test