in

Dreptul de a obține alocația de stat pentru copilul român născut în străinătate, interpelare în Parlamentul României

Dreptul de a obține alocația de stat pentru copilul român născut în străinătate, interpelare în Parlamentul României.

Deputatul PNL de diaspora, Valentin Făgărășian a depus o interpelare în Parlamentul României intitulată ”Dreptul de a obține alocația de stat pentru copilul român născut în străinătate”.

El a cerut explicații Ministrului muncii și solidarității sociale, Marius-Constantin Budăi, cerându-i date despre numărul copiilor născuți în străinătate care au obținut sau au renunțat la acest drept.

Totodată, deputatul Făgărășian cere explicații privind măsurile de simplificare a obținerii dreptului la alocația de stat pentru copiii născuți în străinătate

Cele mai recente evaluări reflectă faptul că peste 4,5 milioane de români se află în prezent în afara frontierelor țării. De asemenea, în afara frontierelor României se nasc anual zeci de mii de copii. Cetățeni români, care, potrivit legislației naționale au dreptul la alocația de stat pentru copii. Unele familii stabilite în străinătate nu mai solicită de la statul român acordarea acestui drept. Cu toate acestea, pandemia Covid-19 a determinat un flux invers al românilor, mii de familii întorcându-se în țară.”, menționează deputatul Făgărășian în introducerea interpelării.

Reprezentarea corectă în Parlament a românilor din străinătate, proiect de lege al deputatului PNL de diaspora Valentin Făgărășian

Iată documentul (care poate fi descărcat de aici):

Iată și ultima declarație politică a deputatului PNL de diaspora Valentin Făgărășian, din 22 martie 2022:

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 5]
carabinieri italia romanca spânzurată

Italia, româncă de 27 de ani, mamă a trei copii, găsită de soț spânzurată în casă

30 euro pe zi pentru refugiații ucraineni in Italia

Refugiații ucraineni din Italia primesc 30 de euro pe zi și asigurare gratis pentru mașină