in

Caserta/ Un deţinut român s-a spânzurat într-un spital psihiatric judiciar

În noaptea de 11 aprilie, un deţinut român de 58 de ani s-a sinucis în spitalul psihiatric judiciar din Aversa (provincia Caserta), a declarat Dario Stefano Dell’Aquila, purtător de cuvânt al asociaţiei Antigone Campania şi component al Observatorului naţional asupra detenţiei.

Bărbatul, închis de circa opt ani, şi-a luat viaţa – adaugă Dell’Aquila – spânzurându-se în baia propriei celule, pe care o împărţea cu alţi internaţi. ”Acesta este al doilea suicid în decurs de patru luni – a declarat Dell’Aquila – şi este, dacă e posibil, un eveniment tragic care generează şi mai mult disconfort. În faţa unei evidenţe publice a condiţiilor inumane şi degradante ale spitalelor de boli mintale judiciare şi a primelor programe de intervenţie, situaţia se arată a fi de o gravitate ireversibilă”.

În structura spitalicească, care are o capacitate oficială de 180 de locuri, sunt prezenţi circa 300 de internaţi. În Italia există 6 spitale psihiatrice judiciare subordonate Ministerului Justiţiei pentru partea de siguranţă şi Asl-urilor în ce ţine de partea sanitară.
Este vorba, continuă asociaţia Antigone, de persoane fără discernământ, autoare de infracţiuni, care sunt condamnate la o pedeapsă cu detenţia, prelungibilă.

”În spitalul psihiatric judiciar din Aversa, înregistrăm printre bolnavi şi sinucigaşi, o secvenţă impresionantă de morţi căreia este indispensabil să i se pună capăt”, a mai spus Dell’Aquila.

Citeste si: Trei detinuti romani sinucigasi intr-o saptamana

Italia/ Deţinuţi români sinucigaşi, ministrul justiţiei român „îngrijorat”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Alex Apostul, de la Casa de Cultură din Făgăraş, “entertainer” în Italia

România va trece la euro abia în 2024