in

Ravenna, tineri refuzați să intre în discotecă pentru că erau străini: ”Petrecerea este pentru italieni”

Un grup de cinci tineri, trei băieți și două fete, cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, din Lugo – Ravenna, au avut parte de un episod nu tocmai plăcut, atunci când unul dintre ei nu a fost lăsat să intre la una din discotecile din zonă, pe motiv că nu e italian. “La festa è per gli italiani” (Petrecerea este pentru italieni) i-a spus unul dintre angajații responsabili cu siguranța ai localului.

Unul dintre proprietari a încercat să mușamalizeze a doua zi incidentul pe pagina de Facebook a localului, însă răspunsurile multor tineri au scos în evidență și mai mult faptul că în acea seară, străinii nu erau lăsați să intre.

Alexandru, 19 ani, originar din România, amicul băiatului care nu a fost lăsat să intre a povestit întâmplarea presei locale. ”Eu, amicul meu Sergiu, prietena mea, o altă fată și un alt băiat am decis să mergem la discoteca din Lugo. Am cumpărat biletele de intrare, în care erau incluse și băuturile și ne-am pregătit să intrăm. Nu băuse nimeni absolut nimic, cu atât mai mult Sergiu, care conducea mașina cu care venisem. Unul dintre agenții de pază de la intrarea l-a întrebat pe Sergiu de unde este. Lui a spus că e din Ucraina. Atunci, agentul i-a spus că nu poate intra. ”Nu, tu aștepți afară”. Amicul meu l-a întrebat: ”Tu nu mă lași să intru pentru că sunt din Ucraina?”, iar agentul i-a răspuns: ”Petrecerea este pentru italieni”.

Tinerii au renunțat la intrare, au cerut banii înapoi și au plecat, dar au denunțat situația prin care au trecut.

Ieri a venit răspunsul lui Mattia Malpassi, unul dintre managerii localului, pe pagina Facebook: „Selecția aplicată la intrarea în incintă este destinată exclusiv menținerii siguranței clienților noștri. Băieții care sunt agitați, cei care sosesc încărcați de alcool, cei care au provocat bătăi de cap sau daune în trecut și toți scandalagii nu sunt lăsați intre.”, a scris el.

Tinerii nu erau însă nici agitați, nici nu avuseseră probleme cu legea, nu erau puși pe ceartă și nu consumaseră un gram de alcool. La intervenția proprietarului au existat însă mulți tineri care i-au răspuns, fiind martori la scena. Unii dintre ei au denunțat faptul că nu era singurul caz în care tinerii de altă naționalitate nu erau primițipe pagina de Facebook a localului  au existat însă mulți tineri care i-au răspuns, fiind martori la scena. Unii dintre ei au denunțat faptul că nu era singurul caz în care tinerii de altă naționalitate nu erau primiți.

 


Scandal la Treviso, afiș expus într-un local : ”În acest restaurant nu lucrează străini”. Patronul: ”Nu este rasism, este calitate”

Rasism la Veneția, profesoară concediată: ”Trebuie să eliminăm copiii musulmanilor, sunt viitori delincvenți”

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cetățenii italieni, mai puternici: pot propune legi, cu 500.000 de semnături trebuie aprobate în 18 luni

Andrea Iannone a înlocuit-o pe celebra Belén cu o româncă. Ce spun foștii iubiți: «Interesată doar de bani și faimă»