in

Alegeri regionale în Italia, dreapta preia Calabria, stânga rezistă în Emilia-Romagna. Se prezice declinul lui Salvini

Liga, formaţiunea de extremă dreapta italiană condusă de Matteo Salvini, nu a reuşit să învingă Partidul Democrat (centru stânga) în alegerile desfăşurate duminică în Emilia Romagna, bastion al stângii, conform rezultatelor regionale parţiale considerate cu valoare de test naţional pentru liderul suveranist, care miza pe acest scrutin simbolic pentru a recuceri puterea, transmite AFP.

Preşedintele în funcţie al regiunii, Stefano Bonaccini (PD), a devansează cu un scor de 51,4% pe adversara sa Lucia Borgonzoni (Liga), creditată cu circa 43,6%, conform ultimelor rezultate.

Scrutinul a fost marcat de o participare puternică de 67,67%, faţă de 37% la precedentele alegeri din 2014.

Deşi reprezentanţii majorităţii formate de PD şi Mişcarea 5 Stele au insistat că acest scrutin nu va avea nicio consecinţă asupra guvernării, şeful Ligii anunţase că, în caz de victorie, tabăra sa va cere demisia executivului de la Roma şi alegeri anticipate.

‘După 70 de ani, a existat un meci adevărat în Emilia-Romagna. Altădată, meciul era încheiat înainte de a începe. Ceva se va schimba la Roma mâine’, a declarat Matteo Salvini în faţa presei, fără a dori să recunoască explicit înfrângerea.

El a încercat să se consoleze cu victoria din Calabria, unde candidata de centru-dreapta Jole Santelli (Forza Italia) a obținut 55,3%, un avans de 25 de procente față de candidatul stângii, conform ultimelor date.

Având în vedere implicarea sa în prim-planul scrutinului din Emilia-Romagna, înfrângerea ar putea, conform unor observatori, să marcheze pentru Salvini ‘începutul unei lungi traversări a deşertului în opoziţie’, scrie AFP.

Emilia-Romagna, regiune prosperă din zona central-nordică a peninsulei, a fost multă vreme un bastion inexpugnabil al stângii, ale cărei valori încă domină în oraşe, chiar dacă dreapta a făcut progrese semnificative în zonele rurale.

Principalul factor de stabilitate pentru majoritatea aflată la putere, slăbită de divizări, este teama comună de o revenire prematură la urne, ce l-ar putea readuce la cârmă pe Salvini.

(Agerpres)

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Româncă arestată la Ostuni, o bătea constant pe bătrâna de 91 de ani de care trebuia să aibă grijă. Imagini dramatice

Beat la volan, a ucis o tânără în Calabria, român de 42 de ani arestat pentru omor rutier