in

Tudor Drăgoiu, în prima linie la cutremurul de la Amatrice, mort de infarct la doar 24 de ani. ”Toată Italia îl plânge și spune cât era de bun și săritor”

Tatiana Drăgoiu, românca devenită foarte cunoscută în comunitatea românească din Italia, după intervențiile la cutremurul de la Amatrice, trece prin cel mai cumplit moment pentru o mamă: fiul ei, în vârstă de 24 ani, a murit în urma unui infart. Împreună au activat în echipele de intervenție rapidă de la cutremurul din 2006, fiindu-le oferită diploma de apreciere pentru activitate, din partea carabinierilor.

Cumplita tragedie a șocat întreaga comunitate italo-română din Orte, provincia Viterbo. Toți îl știau pe Tudor un băiat sufletist, politicos și săritor. Împreună cu mama lui făceau parte din echipele Protecției Civile și Crucii Roșii italiene. ”Mi-a murit copilașul, el care era mereu în prima linie”, au fost cuvintele Tatianei, când ne-a anunțat de decesul fiului ei. ”Toată Italia îl plânge și spune cât era de bun și săritor”, a mai completat ea.

Este a doua oară când românca trece printr-un asemenea moment teribil. Un alt copil i-a murit în spital, în România.

Gazeta Românească a scris despre activitatea deosebită a lor:

În cadrul Crucii Roșii italiene este și fiul Tatianei, în vârstă de 21 de ani. ”De la 14 ani este înscris în cadrul echipelor de pionieri ai Crucii Roșii. Acum este la CIE Roma (Centro Interventi Emergenza), echipe de maximă urgență. În aceste zile este și el în zonele sinistrate”, ne declara Tatiana despre fiul ei, în luna august din 2016.

Citiți întregul articol AICI.

Românca  venit în Italia în anul 2006, după un alt moment teribil din viața ei: moartea unui alt copil, ”din cauza neglijenței crase a medicului”, spunea ea, în spitalul din Făgăraș și îmbolnăvirea altuia. ”Am trecut prin momente cumplite. Aproape că înnebunisem. Pierdusem unul dintre copii, vinovat principal fiind directorul de atunci de la spitalul din Făgăraș. Apoi fetița se îmbolnăvise de leucemie, din fericire s-a însănătoșit, dar numai eu știu prin ce am trecut”, ne-a declarat ea atunci.

Despre cauzele morții lui Tudor Drăgoiu nu există foarte multe detalii. La o primă investigație a medicilor, se pare că tânărul a murit de infart. ”Medicii ne-au spus că e posibil ca băiatul meu suferea de o boală genetică, de care nu am știut”, ne-a declarat Tatiana. În zilele următoare urmează a fi făcută autopsia.

După cumplita tragedie, sute de mesaje de condoleanțe au fost trimise Tatianei Drăgoi, atât personal, cât și pe rețelele de socializare. Pe contul de Facebook al româncei sunt extrem de multe mesaje și comentarii de susținere și de apreciere pentru Tudor Drăgoiu și mama sa.

Înmormântarea va avea loc în Italia. ”Aici era casa lui!”, ne-a mai spus mama sa.

Întreaga redacție a Gazetei Românești transmite sincere condoleanțe familiei Tatianei Drăgoiu. ”Dumnezeu să-l odihnească!”.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ministrul de Interne, Marcel Vela: «Nu sunt de acord cu blocarea zborurilor către Italia, nu e corect, nici moral, nici patriotic»

Româncă de 22 de ani, primul pacient testat cu coronavirus la Bologna: ”Am început să am febră, să mă doară foarte rău capul!”