Sorin Cehan
Mândru că sunt român. Imaginea românilor. Biserici şi şcoli în limba română. Produse tradiţionale. Sunt câteva idei fixe pe care de ani buni le tot auzim repetate până la paroxism.
Să spui că e sărăcie de idei e un eufemism. Dar acesta e magnetul care ne atrage pentru a fi manipulaţi. Din păcate, cupola sub care trăim, pătura pe care ne-am pus-o singuri în cap în delimitarea „comunităţii” ne împiedică să mai vedem ce se întâmplă în afară.
Avem ocazia să trăim într-o societate mai avansată, fără îndoială, decât cea românească, dar noi ne-am adus bagajele aici, le-am despachetat şi scoatem cozile de topor pe care ne-am învăţat să le mânuim la “şcoala vieţii”.
În ultima vreme am senzaţia că de ce-am fugit, n-am scăpat. Dacă în anii ‘90, cei plecaţi în străinătate reveneau în ţară schimbaţi total după un an, cu alte mentalităţi, chiar dacă mai scăpau un cuvânt neromânesc şi nu mai ştiau cum se spune la greblă… acum ţara din care am plecat a venit aici după noi.
Cu mâncarea tradiţională, cu manelişti şi alţi cântăreţi de limba română, cu restaurante şi discoteci în limba română, cu politicieni care vor să ne ducă voturile acasă, cu fluxul neîntrerupt de ştiri despre Ponta, Băsescu şi alţii – dacă i-a zis “fă” sau nu, dacă Becali iese sau nu… Totul în atmosfera de mâncătorie, agresivitate şi vulgaritate, şi asta foarte tradiţională.
Când să mai ai timp să te uiţi în jur, în lume, dacă eşti tot timpul concentrat să îl aperi (sau să îl ataci) pe Ponta sau Băsescu, ori să te aperi de calomniile şi mizeriile turnate industrial, cu metodă, de conaţionali, care mai de care mai plini de puroiul naţionalismului de gaşcă?
Dar până la urmă, la o analiză atentă, cele patru-cinci idei primare emanate de la Bucureşti pot fi demascate. De exemplu, mândru că sunt român s-a dovedit un slogan de campanie electorală al unui partid. Putem deschide ochii şi ne putem concentra şi asupra altor lucruri. Există viaţă şi în afara aşa-numitei comunităţi.
