Crina Suceveanu
Noi, risipiţi prin lume, neuitaţi de cei de acasă, sărbătorim Învierea lui Hristos. Vremurile nu sunt bune nici aici, nici acolo, şi parcă niciunde pe pământ. Sunt puţine lucruri care depind de noi să schimbăm lucrurile. Un lucru îl putem face. Să ne căutăm pacea, care se realizează, nu se aşteaptă. Suntem tulburaţi şi rătăciţi şi avem nevoie cu toţii de linişte, de pace, de o viaţă senină.
Suntem trecători, dar aspirăm la veşnicie. Suntem slabi, dar putem primi întărire. Suntem neliniştiţi, confuzi, dar putem primi linişte şi claritate. Suntem neputincioşi adeseori, dar toate ce ne sunt cu neputinţă, sunt cu putinţă la Dumnezeu.
Am trecut prin clipe grele, am pierdut uneori speranţa, am luat-o de multe ori de la capăt. Am sperat că după Revoluţia din ’89 va fi nu doar o renaştere spirituală, ci şi materială, decentă. Am sperat că politicienii vor face ceva pentru ca oamenii să rămână acasă, nu să plece peste mări şi ţări.
Am sperat ca România noastră să nu devină un deşert fără câteva generaţii. Am sperat că fiii noştri vor creşte alături de noi sau vor aştepta temporar întoarcerea noastră. Între timp avem o generaţie crescută fără mamă, fără tată. O generaţie care speră să emigreze.
„N-ai pace în suflet, n-ai pace cu Dumnezeu, n-ai pace nici cu ceilalţi” spune o vorbă din popor. Amintiţi-vă cimitirile în noaptea de Paşte, pline de lumânări aprinse. Nimeni nu ne obliga să mergem la mormintele celor dragi; doar iubirea de neam, asemenea frunzelor legate de crenguţe şi copacul strămoşesc. Şi fără dragoste nimic nu e. Şi fără iertare nu poate fi pace! Iertaţi-mă!
Hristos a înviat!
