in

ADIO, Atlassib! Cunoscuta firmă de transport internațional se desființează. Iată de cine va fi preluată

După 26 de ani de la înființare, societatea fanion a holdingului înființat de Ilie Carabulea va fi ”divizată prin absorbție”, patrimoniul acesteia fiind preluat în totalitate de alte trei firme controlate de familia omului de afaceri, scrie turnulsfatului.ro. Potrivit descrierii proprii, Atlassib este cel mai mare transportator internațional de călători pe distanțe lungi din România.

Hotărârea de a diviza SC Atlassib SRL a fost luată în acte de la jumătatea lunii iulie a acestui an, proiectul de divizare fiind dat publicității în toamnă. Potrivit acestuia, patrimoniul Atlassib va fi împărțit între Atlantic Travels International (societatea prin care Carabulea își administrează hotelul Ramada), Tipo Trib (societatea prin intermediul căreia în trecut era tipărit ziarul Tribuna – azi ziarul are propria tipografie) și Horticola Internațional (societatea prin care Ilie Carabulea a înființat exploatația de meri pe 96 de hectare obținute de la ADS în condiții extrem de favorabile, după cum relata Turnul Sfatului). Potrivit legislației în vigoare, ”o societate după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă mai multor societăți totalitatea patrimoniului său, în schimbul repartizării către acționarii societății divizate de acțiuni la societățile beneficiare și eventual, al unei părți în numerar de maxim 10% din valoarea nominală a acțiunilor astfel repartizate”. În cazul de față nu vor fi făcute plăți, ci vor fi împărțite doar acțiuni.

Potrivit raportului de divizare, scopul acestor operațiuni este de a crește profitabilitatea, de a utiliza mai bine resursele și de a crește rentabilitatea, printre altele. Planul de divizare prin absorbție a fost întocmit fără a mai fi cerută examinarea acestuia de către experți, după cum lăsa legea posibilitatea.

Activitatea principală a Atlassib – cea de transporturi – va fi preluată cu toată infrastructura existentă de Atlantic Travels Internațional, pe când proprietățile imobiliare vor fi preluate pentru a fi închiriate de către Horticola Internațional și, respectiv, Tipo Trib. ” Modul de alocare a activelor și pasivelor a avut în vedere preluarea de către Atlantic Travels Internațional a ramurii principale de activitate cu toate elementele aferente acesteia precum și elementele aferente gestiunii administrative/activităților suport, inclusiv know-how-ul aferent, experiența în domeniul de activitate și istoricul contractual”, se mai arată în documentul citat.

De altfel, în Piața Mare a Sibiului au fost văzute în ultimele săptămâni diferite autocare inscripționate ”Atlantic Travels”, aduse în centrul orașului pentru realizarea unor clipuri publicitare.”Asociații Societății divizate intenționează, prin implementarea divizării să realizeze o separare a ramurilor de afaceri și o creștere a eficienței activităților economice. Prin divizare se eficientizează, ca atare, separarea deja existentă la nivel organizatoric și operațional-comercial, în funcție de fiecare ramură de activitate”, se mai arată în documentul citat.

Potrivit datelor publicate, divizarea propriu-zisă va avea loc în cel târziu pe 20 decembrie 2019. Divizarea prin absorbție vine într-un moment în care Atlassib a ajuns de la peste 1.400 de angajați, în 2013, la aproximativ 440, în cursul anului trecut. Datoriile totale ale societății sunt de peste 65 de milioane de lei, în condițiile în care Atlassib a încheiat ultimul exercițiu financiar cu o pierdere de peste cinci milioane de lei, raportate la o cifră de afaceri de aproape 90 de milioane de lei (și venituri totale de peste 164 de milioane de lei).

În acte, Atlassib este deținută de Marina Carabulea, soția lui Ilie Carabulea, cu 90,21% din părțile sociale, restul fiind deținute de Corneliu Tănase, vechi asociat al omului de afaceri sibian.

Atlantic Travels International este deținută de Marina Carabulea (puțin peste 51%) și Blackstone Plaza (49%). Această din ultimă societate este tot apropiată familiei, din moment ce părțile sociale sunt deținute de Ilie Tudor Carabulea (99,9%), fiul omului de afaceri, și o altă firmă din cadrul holdingului, Trans Car SRL (care deține o parte socială).

Horticola International SRL este deținută în proporție de 100% de către Atlassib SRL, iar părțile sociale ale Tipo Trib sunt împărțite în mod egal între Ilie-Tudor și Oprea – Nicolae, cei doi fii ai lui Carabulea.

În urma divizării prin absorbție, Marina Carabulea și Corneliu Tănase vor deveni acționari la celelalte trei societăți care vor prelua patrimoniul Atlassib. ”Nu se acordă drepturi și nici avantaje speciale”, se mai arată în raportul de divizare.

Atlassib SRL a fost înființată pe 22 iulie 1993, activitatea de bază fiind cea de transport internațional de persoane. Peste 500.000 de călători erau transportați anual de societatea care opera pe rute din 13 țări (exceptând țara noastră): Grecia, Austria, Germania, Franța, Belgia, Olanda, Anglia, Scoția, Suedia, Cehia, Italia, Spania sau Portugalia. Atlassib a ajuns la 94 de agenții în România și alte 175 în Europa, flota companiei numărând 166 de autocare, cu capacități cuprinse între 32 și 75 de locuri. Din 2014 a fost lansată pachetul de transport ”Premium”, prin intermediul a șapte autocare cu un confort sporit față de cel clasic.

În afară de halele, spălătoria și vopsitoria aferente activității de bază, ”în cei 26 de ani de activitate, societatea Atlassib a achiziționat numeroase proprietăți imobiliare (spații de birouri, spații comerciale sau spații industriale, terenuri etc.)”, se mai arată în proiectul de divizare.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ai încălcat regulile de circulație în Italia? Poți primi amenzile prin poștă, în România

Iohannis îi retrage decorația lui Adrian Năstase. „Voi retrage decorațiile tuturor celor condamnați penal”