in

Alice Ghiga din Vaslui visează să devină “wedding planner” la Londra

La 33 de ani, Alice Ghiga recunoaşte că în fiecare zi învaţă ceva nou şi în fiecare zi se loveşte de situaţii diferite. «Profesia mea este contabil, dar nu prea am apucat să o practic pentru ca am emigrat în Marea Britanie în 2003. După doar trei ani eu şi soţul meu am decis să ne întoarcem în România. El a început o afacere în constructii şi eu una cu decoraţiuni pentru nunţi şi aranjamente florale. M-am îndrăgostit iremediabil de afacerea asta, deşi o astfel de afacere cere un volum mare de muncă. Îmi aduc aminte cum am început să fac aranjamente florale fără să îmi arate cineva cum se fac profesional. Am învăţat din propriile greseli. Cred că am un instinct natural în aranjarea florilor. Deşi recunosc că nu am avut niciodată o pasiune pentru flori.»

Afacerea tinerei mergea destul de bine, dar din păcate afacerea soţului în construcţii nu a avut aceeaşi soartă. «Cum lucrurile nu au mers aşa cum se aştepta soţul meu, el a trebuit să se întoarcă în Marea Britanie. În septembrie 2007 am decis să închid şi eu afacerea pentru a putea fi împreună. Pe cît de greu mi-a fost să mă adaptez la viaţa din Romania după trei ani în care am locuit în Anglia, tot pe atât de greu mi-a fost să mă readaptez aici.»

Evenimente pentru bătrâni

Din 2007 Alice a trebuit să înveţe să se readapteze la stilul de viaţă britanic. La începutul lui 2008 şi-a găsit un loc de muncă part time de health care assistant, după nenumărate încercări de a-şi găsi ceva de muncă într-un birou.
«Nu mi-am imaginat vreodată că voi face această meserie şi, contrar aşteptărilor mi-a şi plăcut. Prin muncă şi prin seriozitate am început să fiu respectată şi anul trecut şefa mea mi-a propus să devin scheme manager al unui bloc în care locuiesc bătrâni care încă duc o viaţă independentă. Pe scurt, jobul meu este să ma asigur că totul în clădire merge cum trebuie (căldura, apa caldă, trebuie să am grijă ca grădina să fie îngrijită şi clădirea curată, să mă asigur că bătrânii primesc ceea ce li se cuvine de la guvern şi de la primărie, că regulile de health & safety sunt urmate. Tot eu mă ocup de închirierea apartamentelor care devin disponibile. Am un handyman si un cleaner care mă ajută. Organizez tot felul de evenimente pentru ei. Şi uite aşa am început un nou capitol în viaţa mea. Învăţ tot timpul şi mă lovesc de situaţii diferite în fiecare zi.»

Prima nuntă

Câteva cunoştinţe care s-au căsătorit şi care ştiau că Alice avea o afacere cu decoraţiuni florale în România au întrebat-o dacă vrea să se ocupe de decoraţiunile pentru nunţile lor. «Desigur că am acceptat propunerea lor. Toţi au fost foarte încântaţi şi mi-au sugerat să redeschid afacerea. Mi s-a părut o idee foarte bună, cu atât mai mult cu cât tot ceea ce folosisem în România ocupa o magazie întreagă în casa părinţilor mei. Toate stăteau nefolosite.

Specializare la “Harrow College”

Aşa că am adus totul aici şi am redeschis afacerea de decoraţiuni pentru nunţi şi aranjamente florale. Acum reinvestesc tot timpul şi urmăresc tendinţele din domeniu. Încerc să-mi folosesc creativitatea şi tratez fiecare eveniment individual. Nunta, botezul sunt evenimente unice în viaţa fiecăruia dintre noi şi nimic nu trebuie să le strice. De aceea mă asigur că toate detaliile sunt bine puse la punct din timp.» Alice a urmat curs de specializare în aranjamente florale la Harrow College în 2007 tocmai pentru că îşi doreşte să facă cu cât mai mult profesionalism ceea ce face. «Desi m-am specializat în contabilitate niciodată nu mi-a plăcut şi nu mă văd să stau opt ore pe scaun la calculator. Domeniul afacerilor m-a atras şi mi-am dorit sa fiu propriul meu şef întotdeauna. Îmi place să văd oameni la început de drum şi visul meu este să devin un wedding planner. Sper să reuşesc.»

O.G.


Citeşte interviul integral pe “Ziarul românesc”- UK

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Poţi lua credit prin Prima Casă şi dacă ai o locuinţă de maximum 50 de metri pătraţi

Ucis pentru 25 de euro