Menu
in

Cine vrea să plece din Italia: MAE organizează transportul, pe 21 martie pleacă primul avion

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că orgaizează repatrierea cetățenilor români din Italia, nerezidenți, care vor să ajungă în România. Primul zbor va pleca pe 21 martie din Torino.

„În continuarea eforturilor susținute pentru facilitarea revenirii în țară a unor cetățeni români aflați cu titlu temporar în străinătate și care au fost afectați de măsurile întreprinse de statele europene pentru gestionarea și prevenirea epidemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor au identificat mai multe variante de transport aerian care vor permite revenirea în țară a cetățenilor români, nerezidenți, care sunt lucrători sezonieri, afectați de restrângerea drastică a activităților economice în care erau angrenați în Italia, precum și a cetățenilor români care se află în Italia în situații deosebite, fără posibilități reale de a continua prezența pe teritoriul italian, ceea ce impune repatrierea acestora în cel mai scurt timp”, transmite Ministerul de Externe.

O primă astfel de cursă aeriană de repatriere va fi organizată dinspre Torino pe 21 martie.

Tarom a anunțat, joi seară, că a efectuat o cursă umanitară prin care a ajutat 23 de italieni blocaţi la Brăila să se întoarcă acasă, iar, la întoarcere, a repatriat 122 de cetățeni români blocați în Veneția în urma măsurilor din Italia.

Ministerul de Externe a reînnoit apelul către români de a anula călătoriile în afara țării care nu reprezintă o necesitate și către turiști de a reveni cât mai rapid în țară.

„Reînnoim apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale și recomandarea ca turiștii sau cetățenii români aflați temporar în străinătate să revină de urgență în țară.

Totodată, facem apel la cetățenii români de a da dovadă de înțelegere și responsabilitate și de a evalua în mod responsabil oportunitatea călătoriilor în străinătate în acest moment. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară.

De asemenea, facem apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniem că deplasările către România nu sunt recomandate. Aceste deplasări pot fi afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța celor de acasă”, conchide Ministerul Afacerilor Externe.

IMPORTANT

Informatii repatriere cetateni romani, nerezidenți, lucrători sezonieri, precum și a celor aflați în situații deosebite, fără posibilitatea de a continua prezența pe teritoriul Italiei.
La numărul de telefon 0040 21 431 2059 se oferă informații și se preiau solicitări de asistență consulară în contextul epidemiei COVID-19. Acesta este un număr de telefon mobil de România cu tarif normal, publicat pe site-ul Ambasadei României.
Numărul este foarte ocupat. Sunați până vi se răspunde.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version