Menu
in

Dan Barna recunoaște: «Tot mai mulţi români pleacă şi se stabilesc în afara graniţelor. Este cea mai mare dramă naţională din ultimii 30 de ani»

Liderul USR, Dan Barna, susţine că tot mai mulţi români se stabilesc în afara graniţelor, plecarea oamenilor fiind ”cea mai mare dramă naţională din ultimii 30 de ani”. ”Confruntaţi cu sfidarea din partea politicienilor şi alungaţi de focarele de corupţie endemică, românii au declanşat un adevărat exod care pare tot mai greu de oprit”, spune Barna, afirmând că trebuie să corectăm relaţia cu românii din străinătate şi să favorizăm întoarcerea lor acasă.

Candidatul Alianţei USR-PLUS la alegerile prezidenţiale propune scutiri de impozit pentru cei care revin în ţară.

”Tot mai mulţi români pleacă şi se stabilesc în afara graniţelor. Plecarea oamenilor este cea mai mare dramă naţională din ultimii 30 de ani, iar ultimele statistici nu sunt deloc îmbucurătoare. România rămâne o ţară de emigrare, cu cea mai mare rată de creşterea anuală a populaţiei din diaspora şi cu una dintre cele mai numeroase diaspora la nivel mondial. De trei decenii, românii pleacă, unii dintre ei pentru a nu se mai întoarce niciodată. Confruntaţi cu sfidarea şi marginalizarea din partea politicienilor şi alungaţi de focarele de corupţie endemică care au parazitat România post-decembristă, românii au declanşat un adevărat exod care pare tot mai greu de oprit”, a scris pe Facebook Dan Barna.

”Clasa politică a ignorat până acum acest aspect şi a marginalizat ceea ce este cel mai probabil cel mai numeros sector al populaţiei României, încălcându-le, nu de puţine ori, drepturile şi încercând să limiteze rolul lor în viaţa politică a României.

Limitarea emigraţiei este cea mai mare provocare cu care ne confruntăm astăzi, însă avem nevoie şi de programe prin care să corectăm relaţia cu românii din străinătate şi să favorizăm întoarcerea lor acasă”, a mai scris Barna.

Pentru a realiza ceste obiective, Barna crede că ”avem nevoie de strategie coerentă prin care românii de pretutindeni să poată fi implicaţi în viaţa României la acelaşi nivel ca şi cei din ţară”.

”Trebuie create structuri prin care românii din Diaspora să fie informaţi şi să participe la cât mai mulţi acţiuni de integrare. Limitele Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în forma actuală, sunt evidente. Încredinţarea atribuţiilor de coordonare a politicilor privind românii din Diaspora trebuie acordată la un nivel de responsabilitate ridicat, eventual unui viceprim-ministru, într-o structură guvernamentală optimizată, dublată, în perspectivă, de agenţii guvernamentale specifice”, a mai scris liderul USR.

Potrivit acestuia,”românii din Diaspora nu sunt doar cei mai relevanţi ambasadori ai României în lume, ei sunt un pol de coagulare a factorului economic, social şi cultural şi chiar principala garanţie de securitate a Românie”.

Barna propune, printre altele, încurajarea românilor din străinătate să deschidă afaceri în ţară prin scutiri de impozit și 50% reducere la impozite şi contribuţii în primii trei ani pentru cei care se întorc din diaspora. Declarațiile lui Barna vin după ce Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, a prezentat date oficiale conform cărora aproximativ 9,7 milioane de români sunt plecaţi din ţară şi că motivele cel mai des invocate de ei sunt neajunsurile materiale cotidiene, veniturile mici, lipsa unui loc de muncă decent, calitatea slabă a clasei politice de-a lungul timpului şi corupţia.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version