in

Lavinia Năstase: „Eu ştiu cum se fraudează”

Au expirat cele 30 de zile în care se puteau face sugestii şi critici la proiectul votului prin corespondenţă pentru diaspora, pus în dezbatere publică de MAE pe 28 decembrie anul trecut. Acum proiectul va ajunge în Parlament, probabil în aceeaşi formă. Reprezentanţii PDL Diaspora, în frunte cu William Brînză, susţin proiectul. Cu o excepţie notabilă: Lavinia Năstase, recent aleasă şefă la PDL Roma, se declară categoric împotriva acestui proiect.

„Acest vot încalcă Constituţia”

Lavinia Năstase, aleasă în ianuarie şefă a filialei PDL de la Roma, a avut curajul să nu fie de acord cu proiectul votului prin corespondenţă. Ea afirmă tranşant că „ştie cum se fraudează”, din campaniile făcute de Forza Italia şi Popolo della Liberta în 2006 şi 2008 în România, printre italienii cu drept de vot din străinătate care au votat prin corespondenţă.

„Eu sunt împotrivă, pentru că, spre deosebire de colegii mei, sunt singura care vorbesc din experienţă. În 2006 şi 2008, făcând campanie electorală pentru Forza Italia şi Popolo della Liberta’ în România. Aşa că ştiu bine hibele şi cum se fraudează”. De menţionat că proiectul votului prin corespondenţă propus de MAE s-a inspirat şi din legislaţia italiană electorală.

Iată punctual ce contestă Lavinia Năstase: „În primul rând acest vot încalcă Constituţia, unde se spune că votul e secret, nimeni însă nu se va ascunde în baie să voteze şi să sigileze plicul. Apoi proiectul prevede că cei care vor să voteze trebuie să scrie ambasadei, iar consulatul îi trimite plic. De unde să ştie Niculina din Sicilia sau Gheorghe, păstor pe munte în Calabria? Ori trimit plicuri la toată lumea, ori la nimeni. Şi aşa multe din plicuri se vor rătăci, românii schimbându-şi de multe ori reşedinţa. Oricum înainte de a vorbi despre votul prin corespondenţă, ar trebui făcut un recensământ al tuturor românilor din diaspora”

Mai este şi problema celor care nu au documente în Italia, care nu pot fi din această cauză împiedicaţi să voteze: „De asemenea este cunoscut faptul că în sudul Italiei există exploatarea la locul de munca şi lucrul la negru. Jumătate din românii din Sicilia şi Calabria nu au documente de Italia. Aceşti oameni care sunt buni să trimită banii în ţară, deşi lucrează la negru ar trebui să fie lăsaţi să voteze ca şi până acum, cu o declaraţie pe proprie răspundere cu buletinul la centrele de votare care vor rămâne ca şi până acum, excepţie să facă românii din ţările vecine cu România, evitând astfel turismul electoral.”

În final, Lavinia Năstase sugerează o altă cale: „Cel mai important: trebuie mărit numărul de parlamentari pentru diaspora.” Lavinia Năstase consideră la la cei 1,4 milioane de români din Italia ar reveni 9 locuri în Parlamentul României. Mesajul l-a scris şi pe un tricou pe care l-a purtat demonstrativ în centrul Romei: „Mai întâi ne numărăm şi apoi votăm/1,4 milioane de români = 9 deputaţi.”

Toţi ceilalţi membri importanţi din PDl Italia au altă parere despre proiectul MAE. Iată, de exemplu, ce spune Vasile Bob, într-un mesaj către colegi: „Mi se pare a fi binevenită această lege, pentru cei care vor să voteze, dar care, din anumite motive (distanţă, serviciu) nu au posibilitatea să facă acest lucru!”. Vasile Bob îşi pune însă problema unei noi strategii electorale: „Oricum, punerea în aplicare a acestei Legi va ridica probleme noi de strategie şi tactică electorală, la care trebuie să ne gândim din timp! Această lege, daca va fi implementată, va duce, cu siguranţă, la regândirea tacticii şi strategiei PDL Italia, a întregului PDL Diaspora! De prevederile acestei legi vor beneficia doar cei care vor şti să folosească mai bine toate avantajele şi dezavantajele reieşite din interpretarea şi aplicarea acestora!”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Maroni semnează restricţiile pentru români

Daniela Jara Moya, modelul perfect al „noului torinez”