in

Lege pentru diaspora: titlurile de călătorie vor putea fi obținute fără deplasarea la ambasade sau consulate

Știri diaspora: Lege pentru diaspora. Valentin-Ilie FĂGĂRĂŞIAN – Deputat PNL de diaspora este inițiatorul unei legi pentru românii din afara țării. Aceasta ar putea fi aprobată în scurt timp. Aceasta ar ușura procedura de obținere e titlului de călătorie, ar reduce costurile de deplasare și birocrația.

Din expunerea de motive

”Secțiile consulare se află, de cele mai multe ori, la sute de km distanță de reședința/domiciliul cetățenilor români stabiliți în străinătate, iar din cauza capacității restrânse a resursei umane din secțiile consulare, nu de puține ori aceștia merg fizic la consulate, așteaptă la cozi și nu obțin documentele necesare, care ar putea fi eliberate și în format electronic”, se scrie în expunerea de motive.

”Prezenta propunere legislativă are, pe termen scurt, mediu și lung, un impact bugetar pozitiv asupra bugetului de stat al României. Dintr-o simplă însumare a documentelor emise fizic, în prezent, și care ar putea fi emise digital, după adoptarea legii, diminuarea costurilor pentru secțiile consulare va fi substanțială, mai ales că mare parte din activitatea funcționarilor consulari este centrată pe emiterea titlurilor de călătorie, duplicate, atestate, care, pe termen mediu ar putea să fie emise electronic, cu cele mai mici costuri posibile”, se mai precizează în expunere.

Deputatul Valentin Făgărășian, alegerile din Italia: ”Meloni știe că fără aportul românilor, economia italiană s-ar prăbuși”

Lege pentru diaspora. Iată modificările

Titlul de călătorie este documentul care se eliberează în formă tipărită sau în formă electronică de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României cetăţenilor români aflaţi în străinătate, care nu mai posedă document de călătorie valabil, pentru ca titularul să se întoarcă în ţară.

Parlamentul României adoptă prezenta lege:

Art. I –  Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.682 din 29 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează și va avea următorul cuprins:

  1. La art.22 alin.(1) se modifică și va avea următorul cuprins:

(1) Titlul de călătorie este documentul care se eliberează în formă tipărită sau în formă electronică de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României cetăţenilor români aflaţi în străinătate, care nu mai posedă document de călătorie valabil, pentru ca titularul să se întoarcă în ţară.

  1. La art.22 după alin.(1) se introduce un nou alineat, alin.(11), cu următorul cuprins:

(11) Titlul de călătorie eliberat în formă electronică este semnat cu semnătură electronică calificată și este asimilat înscrisurilor autentice.

Art. II – În termen de 180 de la intrarea în vigoare a prezentei legi, misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din Uniunea Europeană și Spațiul Economic European dezvoltă capacități tehnice pentru primirea și recunoașterea electronică a documentelor/certificatelor/atestatelor eliberate de autoritățile publice din statele membre.

Art. III – În termen de 180 de la intrarea în vigoare a prezentei legi, misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României dezvoltă capacități tehnice pentru programarea electronică a cetățenilor români în scopul accesării serviciilor consulare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 4 In medie: 4.8]

carabinieri veneto

Crimă violentă în Treviso, fiul și-a omorât mama tăindu-i gâtul cu cuțitul: ”Veniți, am omorât-o”

arestat politist italia ucis amanta

Italia: polițist arestat după ce, în urmă cu 17 ani, și-a ucis amanta în vârstă de 20 de ani. Cum a fost descoperită crima