in

Românii din diaspora vor putea să îşi exercite dreptul de vot pe liste electorale suplimentare, propunere inițiată de toți liderii grupurilor parlamentare

Alegătorii români cu domiciliul/reşedinţa în străinătate vor putea să îşi exercite dreptul de vot pe liste electorale suplimentare şi la o altă secţie de votare din circumscripţia electorală de care aparţin, în cazul în care şi-au schimbat recent domiciliul, prevede o propunere legislativă înscrisă miercuri pe ordinea de zi a plenului Senatului, conform Agerpres.

Propunerea legislativă înregistrată marţi la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, a fost iniţiată de liderii deputaţilor PSD, PNL, USR, PMP, UDMR şi minorităţi – Alfred Simonis, Florin Roman, Cătălin Drulă, Marius Paşcan, Zacharie Benedek şi Varujan Pambuccian.

Proiectul modifică Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.

Dacă legea în vigoare prevedea că puteau vota şi după închiderea urnelor (ora 21,00) doar cei care se aflau în sala în care se votează, proiectul propune şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare până cel târziu la ora 23,59.

Potrivit expunerii de motive, pentru extinderea accesului la vot al alegătorilor cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate în mod similar cu cel de care beneficiază alegătorii români din ţară, se abrogă alin. 6 al articolului 42 care prevede că alegătorii care şi-au schimbat domiciliul sau reşedinţa în străinătate după încheierea perioadei de înscriere în Registrul electoral votează numai la secţiile de votare organizate pe lângă misiunile diplomatice, oficiile consulare, secţiile consulare şi institutele culturale din străinătate ale României.

„Apreciem că alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate trebuie să se bucure de acelaşi regim ca şi cei din ţară şi să aibă posibilitatea să voteze şi la o altă secţie de votare din circumscripţia electorală de care aparţin, fiind înscrişi în acest caz în listele suplimentare”, explică iniţiatorii în expunerea de motive.

În forma propusă de iniţiatori, prin modificările efectuate, actul normativ prevede că pe listele electorale suplimentare utilizate în secţiile de votare din străinătate vor fi trecute, de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, persoanele care se prezintă la vot la secţiile organizate în străinătate şi care fac dovada că au domiciliul sau reşedinţa în străinătate”.

Listele electorale permanente din străinătate se întocmesc de către AEP şi se transmit biroului electoral de circumscripţie pentru secţiile de votare din străinătate, până cel târziu cu 10 zile înaintea datei votării.

„La secţiile de votare organizate în străinătate se utilizează liste electorale suplimentare care sunt generate în format electronic, în mod automat, pe baza datelor înregistrate pe terminalele informatice din cadrul Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. În situaţia disfuncţionalităţii Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, listele electorale suplimentare din străinătate se întocmesc pe suport de hârtie şi cuprind rubrici pentru numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa alegătorului, precum şi semnătura acestuia„, se mai arată în propunerea legislativă.

Numărul de susţinători necesar depunerii listelor de candidaturi ale partidelor la BEC scade de la 1%, cât prevede legea în vigoare, la 0,5% din numărul total de alegători înscrişi în Registrul electoral la nivel naţional.

În privinţa candidaţilor independenţi, aceştia trebuie să fie susţinuţi de minimum 0,5% (1% legea în vigoare) din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral cu adresa de domiciliu sau reşedinţa în circumscripţia respectivă, fără ca numărul acestora să fie mai mic de 500 de alegători (1% legea în vigoare).

Prin modificarea şi completarea Legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, membrii birourilor electorale, personalul tehnic auxiliar, persoanele acreditate, delegaţii acreditaţi, operatorii de calculator, personalul de pază şi alegătorii pot primi, în mod gratuit, materiale de protecţie sanitară, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19.

La alegerile parlamentare din anul 2020, primarii, sub coordonarea prefecţilor, asigură igiena şi dezinfecţia localurilor de vot.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/lege-pentru-romanii-din-strainatate-adoptata-de-senat-asigurari-de-sanatate-rambursarea-zilnica-a-cheltuielilor-de-masa-conditii-de-cazare/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
pandemia streinu cercel

Când se va termina pandemia? Răspunsul doctorului Streinu Cercel dă fiori reci românilor

romanca chin italia

O româncă a trăit doi ani de chin în Italia. A fost păcălită de iubit şi vândută de mai multe ori