in

În sfârșit! Simplificarea înscrierii la vot a românilor din diaspora, Iohannis a promulgat legea

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care permite alegătorilor cu domiciliul în străinătate să transmită cererile şi copiile după documentele necesare înscrierii în Registrul electoral şi prin poşta electronică. Este vorba de o lege care aprobă o ordonanță de urgență a Guvernului Cioloș privind această chestiune. Ordonanța a intrat în vigoare în 5 septembrie 2016, data apariției în Monitorul Oficial, apoi a devenit lege.

„Începând cu data de 1 aprilie a anului în care au loc alegeri parlamentare la termen şi până la data expirării a 48 de ore de la data începerii perioadei electorale, alegătorii cu domiciliul în ţară şi cu reşedinţa în străinătate, precum şi cei cu domiciliul în străinătate se pot înscrie în Registrul electoral cu adresa din străinătate pentru scrutinul respectiv în baza unei cereri scrise, datate şi semnate, cuprinzând numele, prenumele, codul numeric personal, însoţită de o copie a actului de identitate şi o copie a documentului care dovedeşte reşedinţa, eliberat de autorităţile străine, sau a paşaportului, cu menţionarea statului de domiciliu, transmise prin poştă, inclusiv prin poşta electronică, ori depuse la misiunea diplomatică sau oficiul consular, potrivit textului legislativ.

Camera Deputaţilor a adoptat în calitate de for decizional, la începutul lunii februarie, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2016 privind unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2016 şi pentru modificarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente şi a Legii nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.

Concret, legea aprobată acum de Iohannis prevede simplificarea procedurii de înregistrare în Registrul Electoral: doritorii pot trimite cererea şi copiile documentelelor necesare înscrierii şi prin e-mail.

Înscrierea se face în baza unei cereri scrise, datate şi semnate, depuse personal sau transmise prin poştă ori e-mail către misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul de domiciliu sau reşedinţă.La cerere se va anexa o copie a paşaportului cu menţionarea statului de domiciliu, în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, respectiv o copie a actului de identitate şi o copie a documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine, în cazul cetăţenilor români cu reşedinţa în străinătate.

Votul prin corespondenţă pentru românii din diaspora este valabil doar la alegerile parlamentare, nu şi la cele prezidenţiale şi cele europarlamentare.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia, controlat de poliție, a pierdut 50.000 de euro pe care îi ținea ascunși în microbuz

Corina Ozon, pentru prima dată în capitala Italiei: ”Sunt la Roma persoane care m-au citit de la prima carte până la cea mai recentă”