in

VIDEO/ Bogdan Ota, românul din finala concursului “Norvegienii au talent”

Bogdan Ota, un pianist şi compozitor român de 32 de ani a uimit Norvegia cu talentul său, calificându-se în finala celebrului concurs “Norvegienii au talent”. Românul a trecut cu succes de fiecare etapă, impresionându-i pe membrii juriului cu melodiile sale, interpretate la pian.

Fiul unui doctor din Botoşani, Bogdan a emigrat în Norvegia, la Oslo, unde s-a angajat la o firmă care vinde copiatoare. Tomai patronul său a fost cel care l-a convins pe român să se înscrie la etapa preliminară a concursului.

“Am o ocazie unică, de a arăta ceea ce pot” a afirmat românul, înainte de a intra pe scenă. Membrii juriului au rămas uimiţi de intepretarea românului, iar publicul s-a ridicat în picioare pentru a-l aplauda. “Norvegia este binecuvântată pentru că te are pe tine”, a spus unul din membrii juriului.

Bogdan a absolvit Conservatorul la Iaşi, dar, deşi a încercat să-şi promoveze compoziţiile, nu a găsit nicio casă de discuri dispusă să investească în talentul său.

În semifinală, cel mai urmărit moment al emisiunii, cu un record absolut de audienţă, a fost cel în care Bogdan Ota a urcat pe scenă şi a intepretat la pian una din compoziţiile sale. Tânărul a fost, de altfel, şi cel mai votat concurent al competiţiei.

Prezentatorii emisiunii l-au întrebat pe tânăr care este sursa lui de inspiraţie: " În primul rând Dumnezeu şi în al doilea rând viaţa mea, ce mi se întâmplă mie în fiecare zi şi oamenilor din jurul meu. Sunt un privitor. Privesc în jurul meu şi asta mă inspiră”.

Miruna Căjvăneanu

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VIDEO/ Fotogalerie: Ramona Bădescu primita in Ordinul Cavalerilor de Malta

Torino/ Carne de mici cu aditivi periculoşi, 20 de români ajung la spital