Referendumul pentru familie, invalidat: prezenţa la vot – 20,41%, 91% au votat DA

Referendumul pentru modificarea Constituţiei, în sensul familiei tradiţionale, nu va fi validat pentru că n-a întrunit cvorumul de prezenţă (30%). Deşi PSD, PNL, Biserica Ortodoxă şi alte culte neoprotestante au îndemnat electoratul să iasă la urne, doar 20,41% din totalul votanţilor înscrişi pe listele electorale s-au prezentat la vot, insuficient ca Legea fundamentală să fie revizuită, astfel încât căsătoria să fie definită clar ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie, şi nu, cum este acum, ca legătura dintre soţi.

Puţin peste 3,7 milioane de români au participat la referendumul pentru redefinirea familiei. Organizarea scrutinului, pe parcursul a două zile, a scos din buget peste 163 de milioane de lei şi a mobilizat zeci de mii de oameni, de la poliţişti şi jandarmi până la membri ai secţiilor de votare şi observatori ai organizaţiilor civice. Într-un singur judeţ a fost atins pragul necesar pentru validare. Au fost şi secţii de votare în care s-a înregistrat o prezenţă de 400%, dar şi unele în care nu a intrat, în două zile, absolut niciun alegător.



După centralizarea rezultatelor din 19.017 secții de vot din totalul celor 19.040 (99,8 la sută din voturi), rezultă o prezență la vot de 21,08 la sută dintre alegători. Aceștia au votat în proporție de 91,57 la sută „DA”, iar 6,46 la sută „NU”. Restul sunt voturi nule.

Cei mai mulţi votanţi au fost în judeţul Suceava, singurul în care s-a depăşit pragul pentru validare. Acolo s-au prezentat la urne 30,67% dintre alegători. Următoarele judeţe în top sunt Dâmbovița cu 28,98% și Bihor cu 28,98%. La polul opus se situează Covasna, cu o prezenţă de doar 8,50%, Harghita, cu 11,12% și Tulcea 14,09%. În Capitală, prezența la vot a fost de 15,74%. Potrivit BEC, în Bucureşti au votat aproape 282 de mii de persoane, din totalul de peste 1.790.000 de pe listele permanente.

Cine decontează eşecul?

PSD susţine că prezenţa slabă la urne reprezintă un eşec al României. Mesajul principalului partid de guvernare a fost transmis de secretarul general adjunct Codrin Ştefănescu.

„În primul rând, nu a fost un vot politic. Acest referendum nu a fost o chestiune asumată politic de nimeni. A fost pur şi simplu o acţiune venită în urma unei scrisori semnată de 3 milioane de români, un demers care s-a transformat în referendum”, A spus Ştefănescu, deşi partidul său a votat pentru modificarea Constituţiei în Parlament, a stabilit ca referendumul să se desfăşoare pe două zile şi, mai mult, a îndemnat populaţia să iasă la vot.

Nici în PNL situaţia nu este foarte roză. Mai mulţi lideri liberali îi vor cere lui Orban socoteală pentru poziţionarea pierzătoare a partidului. Potrivit surselor citate, marea temere în PNL e că electoratul liberal – care a boicotat în mare parte referendumul – va migra către USR, singurul partid care s-a opus consultării populare.
De cealaltă parte, USR, singurul partid parlamentar care s-a pronunţat împotriva modificării Constituţiei, cere demisia Guvernului şi explicaţii pentru cele 40 de milioane de euro cheltuite degeaba.

Coaliţia pentru Familie se transformă în partid?

Coaliţia pentru Familie (CpF) – organizaţia care a iniţiat proiectul de modificare a Constituţiei – a anunţat că nu va abandona lupta pentru revenirea României la tradiţii şi valori.

Liderii CpF au încercat să arunce vina pe politicieni, pe motiv că au boicotat referendumul, deşi, în realitate, liderii PSD şi PNL au chemat votanţii la urne. CpF are acum două variante: ori se transformă în partid politic, pentru a converti în voturi milioanele de semnături strânse, ori îşi încetează activitatea.  Biserica Ortodoxă, în frunte cu Patriarhul Daniel, are din nou o mare problemă de imagine, căci majoritatea preoţilor au îndemnat la vot, unii chiar pe un ton ameninţător. Cultele neoprotestante, deşi s-au mobilizat exemplar, au arătat că rămân totuşi minorităţi religioase.

Comunitatea #boicot: Ne bucură că românii au ales o cale spre Europa

Comunitatea online autointitulată #boicot, care s-a mobilizat în campanii virale pe internet împotriva participării la un referendum inutil şi costisitor a salutat reacţia românilor care nu s-au dus să voteze.

”Este clar la acest moment că majoritatea reală a cetăţenilor cu drept de vot din România a ales boicotul, adică au ales o parte, iar asta nu a fost cea a Coaliţiei pentru Familie, a bisericii, a puterii. Majoritatea românilor a refuzat conştient să ia parte la o campanie plină de ură şi de manipulări. O majoritate covârşitoare pentru care grijile şi problemele reale ale României trebuie să aibă prioritate în viitor şi trebuie să fie luate în considerare, atunci când grupuri ultraconservatoare şi politicieni decid să arunce banii publici pe fereastră, în loc să vină cu soluţii reale în sprijinul românilor,” scrie în mesajul publicat pe pagina de Facebook a grupării.