in

Coronavirus în România, apelul lui Iohannis: «Să controlăm frontierele maritime, terestre şi aeriene»

Preşedintele Klaus Iohannis le-a solicitat, marţi, angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI) să vegheze cu responsabilitate şi cu calm la întărirea controlului la frontiere în contextul răspândirii infecţiei cu coronavirus.

Şeful statului a spus că, în funcție de cum vor acționa structurile acestei instituții depinde „ca panica să nu se instaureze”, referitor la răspândirea noului tip de coronavirus.

„În contextul actual, al combaterii răspândirii infecției cu coronavirus, vă cer să vegheați cu responsabilitate, dar și cu calm la întărirea controlului la frontierele maritime, aeriene și terestre. Traversăm o perioadă complicată la nivel global, iar cetățenii au nevoie și de sprijinul dumneavoastră, pentru a se simți în siguranță. De modul în care acționați depinde ca panica să nu se instaureze, iar românii să simtă că sunt apărați și protejați. Exigențele pe care cetățenii le au față de acțiunile instituției dumneavoastră sunt ridicate. De aceea, pentru a spori încrederea societății în MAI, vă îndemn să intensificați eforturile de îmbunătățire a performanței, iar serviciile pe care le asigurați să se bazeze pe cinste, integritate, onestitate și respect față de demnitatea umană”, a spus președintele Iohannis.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Româncă la volanul unui microbuz, accident cumplit în Toscana, trei morţi şi cinci răniţi. Acuzată de omor rutier multiplu

Dezastru în Italia, alți 27 de morți în 24 de ore, numărul total de decese a ajuns la 79, numărul de infectați a trecut de 2200