in

Criminolog italian, vizită la penitenciare pentru a vorbi despre bandele de stradă: ”Încep să îşi facă apariţia și în România”

Sociologul criminolog italian Luca Vincenti împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială au vizitat săptămâna trecută, Penitenciarul Oradea, unde au avut o întâlnire atât cu personalul, cât şi cu o parte din detinuţii care vor părăsi detenţia în următoarea perioadă.

În cadrul întâlnirii cu personalul penitenciarului, Luca Vincenti a vorbit despre bandele de stradă din Italia, despre comportamentul lor, despre semnele pe care le folosesc, despre formarea lor. De asemenea, a răspuns întrebărilor adresate.

“Mă bucur mult că am fost primit să vorbesc despre situaţia din Italia şi despre modul în care bandele acţionează. În România nu sunt încă astfel de manifestări ale grupurilor sau clanurilor, însă trebuie avută grijă deoarece încep să îşi facă apariţia. Penitenciarul din Oradea este primul vizitat şi pentru asta îi mulţumesc directorului Direcţiei de Asistenţă Socială, Arina Moş, care a făcut posibilă această întâlnire. Vor urma vizite şi la alte penitenciare din ţară“, a declarat Luca Vincenti.

Vizita în penitenciar s-a încheiat cu întâlnirea sociologului cu deţinuţii cuprinşi în Programul de pregătire pentru liberare, aflaţi în ultima parte de executate a pedepsei privative de libertate. Acesta a ţinut să le spună care sunt pericolele la care se expun dacă în momentul în care ies pe poartă aleg să facă parte din grupări infracţionale.

În încheierea vizitei criminologul italian a declarat “Am fost impresionat să văd că penitenciarul este dotat cu un sistem informatic intern pentru deţinuţi, unde află noutăţi legislative şi date despre liberare, un sistem de televiziune cu circuit închis, disponibil în fiecare cameră de deţinere, care le permite deţinuţilor să fie informaţi despre noutăţile interne şi externe. Penitenciarul are o bibliotecă care arată foarte bine, are un miros de cultură, adică un miros de libertate mentală. Părerea mea este că România are o mare şansă de a deveni ţara de avangardă cu un sistem bine echilibrat între certitudinea de pedeapsă, dar şi de reabilitare a celor care au executat pedepse cu închisoarea”.

Astfel de vizite, sunt expresia deschiderii instituţionale a unităţilor penitenciare spre comunitate, în vederea unui schimb informaţional destinat îmbunătăţirii performanţelor organizaţionale.

Adina Claudia BÎRDA

purtător de cuvânt al Penitenciarului Oradea


Sociologul şi criminologul italian Luca Vincenti a lansat în România o carte-document, la care a lucrat ani de zile şi în care vorbeşte despre bandele de cartier.

Ravenna, prima mașină românească reținută. A intrat în vigoare articolul 93 din Codul rutier, în noua sa formulare

Controverse pe tema reformei lui Salvini în materie de azil: ”Mii de imigranţi găzduiţi în centre vor fi aruncaţi afară pe străzi”