in

Declarație revoltătoare a președintelui Ucrainei: În 1919, Bucovina de Nord a fost ocupată de români

”Bucovina de Nord a fost luată de români”, a spus președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, într-un discurs susținut de Ziua Unității Ucrainei, în care a lansat un apel la solidaritate către ucraineni. Știrea inițială, care conținea formularea „a fost ocupată de români”, din cauza unei erori a traducerii oficiale în limba engleză, după cum spune Ambasada Ucrainei, a atras reacția Ministerului de Externe, care a cerut clarificări.

Liderul de la Kiev reaminteşte că în urmă cu 101 ani, a avut loc unul dintre cele mai importante evenimente din istoria statului ucrainean şi a luptei de eliberare naţională, referindu-se la Actul Zluki privind unificarea într-un singur stat independent de către Republica Populară Ucraineană şi Republica Populară a Ucrainei Occidentale, în 22 ianuarie 1919.
“În toate colţurile Ucrainei vestea a fost primită cu entuziasm: În cele din urmă, există o şansă de a construi o ţară unită şi independentă. Din păcate, aceasta a fost ratată. Ambiţiile politicienilor i-au împiedicat să realizeze cu adevărat unitatea statului. Unitate nu în vorbe, ci în fapte. În scurt timp, UPR a părăsit Kievul la presiunea bolşevicilor, iar cea mai mare parte a teritoriului Galiţiei a fost ocupată de trupele poloneze, Bucovina de Nord a fost ocupată de România, iar Cehoslovacia a luat Transcarpatia.
Au trecut peste 100 de ani. Am tras vreo concluzie din această întâmplare? Ne învaţă un principiu simplu, dar vital pentru Ucraina: numai împreună suntem puternici”, a afirmat preşedintele Ucrainei în mesajul postat pe site-ul Preşedinţiei ucrainene.

Eroare de traducere

După ce Ministerul Afacerilor Externe al României a cerut lămuriri oficiale, ambasadorul Ucrainei la Bucureşti a dar vina pe traducere, chiar dacă e vorba despre o traducere oficială.
“E de înţeles că puţini oameni în România au văzut declaraţia Preşedintelui ucrainean în original, adică în limba ucraineană, ci au luat traducerea în engleză, unde fraza originală “Північну Буковину зайняли румуни” (<< Bucovina de Nord a fost luată de romani >>) a fost tradusă că “Northern Bucovina was occupied by Romanians”.
Sigur, este vorba de traducerea oficială, dar care totuşi rămână doar o traducere şi nu schimbă textul original. Cei care vor pot verifica uşor varianta originală”, a scris pe Facebook diplomatul Oleksandr Bankov.
Bucovina de Nord este denumirea părţii de nord a provinciei istorice Bucovina, care se afla în prezent pe teritoriul regiunii Cernăuţi din Ucraina.
Până în 1774, a făcut parte din Principatul Moldovei, după care a intrat în componenţa Imperiului Habsburgic, iar la 28 noiembrie 1918, după prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar, Congresul General al Bucovinei a votat unirea cu România.

Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, în 28 iunie 1940, Bucovina de Nord a fost anexată de URSS, din care a făcut parte până la destrămarea acesteia, în 1991, când a rămas în cadrul Ucrainei.

Gimnastă română valoroasă, aplaudată de echipa sa din Forli. «A demonstrat seriozitate, profesionalism și un mare talent»

Lodi, a ucis cu un glonț în spate un hoț român, proprietar italian de restaurant ACHITAT