MASCARADĂ PENALĂ împotriva lui Eugen Șerbănescu, fost Consul General la Bologna. Radiografia abuzului DNA, punct cu punct

Ziarul nostru vă prezintă compendiul juridico-explicativ, pe înțelesul tuturor, al cauzei penale prin care Eugen Șerbănescu, scriitor, diplomat, fost consul general la Bologna în perioada iunie 2013 – februarie 2018, a fost târât în cercetare penală începând din decembrie 2017, pe o speță fabricată in rem în anul 2015, când DNA se afla sub conducerea lui Kovesi – speță de care acum instituția nu vrea sau nu i se permite să scape și căreia îi dă curs, încercând să măsluiască probe, nu se știe la ordinul cui.  

Oricine va citi această farsă penală – specialiști în drept sau nespecialiști – își va putea da seama de netemeinicia rizibilă și de parodia de acuzații privind așa-zise fapte din urmă cu 10 ani, pe vremea când Eugen Șerbănescu reușea să crească producția de film cu sută la sută, iar creatorii românii repurtau cele mai mari și cele mai multe premii din istoria cinematografiei române.

1. 1. Rechizitoriul 374/P/2015 al Direcției Naționale Anticorupțe (DNA) din data de 27.08.2020 conține 5 capete de acuzare la adresa lui Eugen Șerbănescu, fost director general al Centrului Național al Cinematografiei (CNC), pentru așa-zisa infracțiune de abuz în serviciu (inclusiv în așa-zisă formă continuată, cu așa-zise consecințe deosebit de grave) care ar fi fost săvârșită de acesta în perioada 12.11.2009 – 10.05.2013.

• Fapta care i se impută lui Eugen Șerbănescu este omisiunea/inacțiunea de a nu fi încercat să recupereze în Justiție – în urmă cu 7,5–10 ani  –  sumele de bani pe care 9 producători le cheltuiseră în mod corect mai înainte sau în perioada respectivă pentru producția a 40 de filme.

• Este vorba de producătorii ARTIS FILM, DOMINO FILM, EUROPOLIS, HAI-HUI FILM, HI FILM, LIBRA FILM, RO DE FILM, SILVER BULLET, STRADA FILM.

• Rechizitoriul pretinde că recuperarea ar fi trebuit să aibă loc drept consecință a faptului că respectivii producători au întârziat predarea sau au depășit alte termene calendaristice stipulate în contractul filmelor în cauză și în Legea civilă a Cinematografiei (OG nr.39/2005 cu modificările și completările ulterioare).

• Opus față de  acuzațiile de mai sus, realitatea arată din capul locului că nu există prejudiciu: toate filmele în cauză, finanțate de Consiliul de Administrație al CNC (CA al CNC),  au fost predate și sunt în exploatare, 35 dintre ele fiind selectate și/sau premiate la festivaluri internaționale. 

• De ex., filmul Eu când vreau să fluier, fluier, medaliat cu Ursul de Argint la Berlin în anul 2010, este decretat în Rechizitoriu prejudiciu egal cu costul lui de producție și, în același timp, folos necuvenit pe care Eugen Șerbănescu “l-ar fi obținut” pentru producătorul STRADA FILM (Cătălin Mitulescu) –  prin faptul că nu l-a intentat în justiție pentru a-i lua înapoi tranșele de credit deja cheltuite.   

• Mai concret, fostului director general i se impută că, după ce producătorul s-a întors cu premiul de la Berlin, nu l-a dat în judecată, în perioada  25.06.2010 – 14.06.2013, pentru a-i lua înapoi banii cheltuiți cu producția filmului, acțiune care, potrivit Rechizitoriului, ar fi fost obligatorie  din cauză că producătorul – deși a virat toate sumele obținute din venituri  (în total circa 6% din creditul alocat de CNC)  și deci nu s-a produs niciun prejudiciu – a încălcat ritmicitatea de raportare:  a raportat de 7 ori  în loc de 20 de ori.

• În acest punct, pentru a avea imaginea de ansamblu a laturii financiare a producției de film din România, așa cum este ea reglementată de OG 39/2005 și pentru a plasa corect în context cazuistica din Rechizitoriu,  se învederează faptul că, la data de 31.03.2020, situația rambursării creditelor alocate de CNC pentru producția de film în perioada 1998 – 2018 (20 de ani – în directoratele a cinci directori generali și în diverse componențe ale Consiliului de Admnistrație  – cu un total 454 de filme de lung metraj, scurt metraj, ficțiune, documentar, animație) este următoarea: 

1. Rambursare sub 1% din creditul acordat – 393 de filme (86,6 % din total film produse)
2. Rambursare între 1%-15% din credit                     –   55 de filme  (12,1% din total)
3. Rambursare peste 15%  din credit          –     6 filme       (1,3% din total)

• Acest sumar sintetizează situația de fapt, la zi, care nu este influențată în niciun fel de depășirea termenelor calendaristice petrecute acum 7-10 ani, depășiri care fac, în mod gratuit, obiectul Rechizitoriului. 

1. 2. Gratuit, deoarece, potrivit prevederilor exprese în cauză (art. 55, alin. 4 și alin. 5 din OG nr. 39/2005), la expirarea perioadei de 10 ani de exploatare de la primul leu încasat,  datoria nerambursată către CNC se stinge, iar filmul intră în patrimoniul Statului. Față de această finalitate inexorabilă, tematica depășirii termenelor calendaristice n-are nicio relevanță – cu atât mai puțin una penală.

1. 3. De ex., filmul “Patru luni, trei săptămâni și două zile”, singurul Palme d’Or (Cannes, 2007) din istoria cinematografiei române, a reușit să ramburseze un procent de numai 29,5% din suma de 1.150.000 lei cu care a fost finanțat de către CNC. În schimb, în luna Octombrie 2017, fillmul a intrat în patrimoniul național, potrivit prevederilor art. 55 alin. 4 și  alin. 5 din OG 39/2005, iar beneficiul de imagine pozitivă a țării în străinătate de pe urma acestui film este inestimabil.

1. 4. În același mod, filmul “Poziția Copilului”, Ursul de Aur la Berlin în 2013, a reușit să ramburseze numai 0,58% din creditul de 1.672.112  lei acordat de CNC. În schimb, la data de 18.11.2023 va intra în patrimoniul național, potrivit prevederilor legii, iar beneficiul de imagine pozitivă pe care l-a adus țării este inestimabil.

1. 5. Reiese  cu claritate că mecanismul reglementat de OG nr. 39/2005 este unul de subvenție a filmului românesc (iar nu unul de profit comercial), conceput și menit a asigura îndeplinirea scopului și comandamentelor dispuse chiar la art. 1 și art. 2 ale OG nr. 39/2005 – și anume creșterea patrimoniului național și inserarea filmului românesc în circuitul de valori mondiale.

1. 6. Scopul și mecanismul Legii Cinematografiei sunt cu atât mai importante (fiind însă de neînțeles pentru autorii Rechizitoriului) cu cât în finanțarea filmului nu este implicat Bugetul de Stat.

1. 7. Într-adevăr, Fondul cinematografic – din care CNC procedează la acordarea de credite   – nu este alimentat de la Bugetul de Stat (nu sunt bani publici), ci – potrivit art. 13 din OG 39/2005 – din colectarea unor contribuții de la operatori privați din domeniul audio-vizualului – de ex, din vânzarea sau închirierea oricărui suport înregistrat plătibilă de operatorul economic care face vânzarea, din contravaloarea minutelor de publicitate contractate de posturile de televiziune publice sau private, din prețul minutelor de publicitate ale societăților de televiziune prin cablu, din exploatarea filmelor cinematografice pe orice fel de suport, din retransmisia prin cablu, din profitul operatorilor economici care organizează jocuri de noroc etc.

1. 8. Cu alte cuvinte, industria de film se auto-alimentează cu fonduri auto-generate din audio-vizual, prin acest mecanism, în paralel, asigurându-se, pe de o parte, creșterea patrimoniului național și, pe de alta, creșterea vizibilității pozitive a României în străinătate prin selecțiile și premiile obținute la festivaluri de mare impact mediatic mondial.  

1. 9. Mai mult, ținând cont că finanțarea gestionată de CNC este minoritară în bugetul filmului (jumătate sau peste jumătate din buget provenind din alte surse – finanțatori direcți autohtoni sau din străinătate etc.), reiese limpede că producția unui film – departe de a fi un prejudiciu – este un beneficiu, întrucât Statul își mărește patrimoniul și își construiește imagine pozitivă în străinătate cu un produs pentru care nu a plătit nimic (operatorii economici, privați, plătind – după cum am arătat – mai puțin de jumătate din bugetul de producție al filmului).

1. 10. Un mecanism asemănător  (de subvenție a producției de film) funcționează în toate țările europene (inclusiv Franța și Germania), pentru a sprijini filmul autohton în competiția cu marile producții americane, care amenință să monopolizeze ecranul.  

1. 11. Filmul este definit peste tot în Europa ca un produs cultural de importanță majoră, considerat un element strategic, de prezervare a eposului, de formare de noi generații în spiritul unor specificități de percepție și sensibilitate proprii unui spațiu etno-cultural, de inserare a acestei specificități în circuitul mondial de valori, într-un cuvânt – de prezervare și promovare a identității unei națiuni. De aceea este subvenționat – ca politică de Stat. 

• Cine nu înțelege sau refuză să înțeleagă (cum este cazul Rechizitoriului 374/P/2015) acest mecanism și scopurile lui strategice se află în afara literei și spiritului Legilor Cinematografiei românești și europene și nu poate ajunge decât la raționamente false și concluzii  greșite.

• Respectivele finanțări/credite fără dobândă – din Fondul cinematografic gestionat de CNC – sunt alocate producătorilor în cauză în urma concursurilor anuale de proiecte, prin Hotărârile Consiliului de Administrație al CNC și ale Juriilor de selecție din afara CNC (câte 12 semnături în unanimitate pentru producția fiecărui film).

• În viziunea eronată a Rechizitoriului, recuperarea (post-factum – adică după ce tranșele de credit fuseseră cheltuite de producători) pentru cele 40 de filme din dosar ar fi fost obligatorie din cauză că – prin depășirea de către filmele în cauză a unor termene calendaristice de predare și exploatare legale și contractuale – s-ar fi produs un așa-zis prejudiciu subit în Fondul cinematografic, egal – fără nicio explicație – chiar cu costul de producție a filmului respectiv. 

• În plus, în aceeași viziune defectă, așa-zisul prejudiciu s-ar fi transformat într-un așa-zis folos necuvenit pe care Eugen Șerbănescu – neaducându-i  în Justiție pentru a le lua înapoi banii deja cheltuiți –“l-ar fi obținut” pentru producătorii întârziați (deși banii le fuseseră alocați în mod legal de către Consiliul de Administrație).  

• Existența prejudiciului este o condiție necesară pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu (prevăzută și pedepsită de Codul Penal la art. 297).  Iar “obținerea folosului necuvenit pentru un terț” este pedepsită de o agravantă (art. 13^2 din legea 78/2000) care crește pedeapsa pentru abuz în serviciu cu încă jumătate. Astfel că pentru a fabrica un dosar de abuz în serviciu cu agravantă, Acuzarea avea nevoie indispensabilă de invocarea unui așa-zis prejudiciu.

• Dar Legea (nepenală) a Cinematografiei nu  menționează la niciun articol cuvântul “pagubă” sau “prejudiciu” sau “folos necuvenit” și nici nu are dispoziții referitoare la posibilitatea apariției vreunui prejudiciu sau vreunui folos necuvenit prin încălcarea prevederilor vreunui articol. 

• Maximum de regim sancționatoriu prevăzut de Legea Cinematografiei (OG nr. 39/2005) este reprezentat de  Capitolul 8 (Contravenții și sancțiuni) în care sunt sancționate cu amenzi anumite încălcări ale unor articole din lege – DAR NU ARTICOLELE INCRIMINATE ÎN RECHIZITORIU. Sancționarea încălcării respectivelor articole (art. 6 pct 18, art. 53 lit. b, art. 55 alin. 8) lipsește cu desăvârșire din Capitolul 8 – ca de altfel din întregul corp al legii.  

• Mai mult, pretențiile invocate de Rechizitoriu nu numai că sunt total nefondate, dar vin în contradicție cu însăși legea. Astfel, art. 55 alin. 1 din aceeași OG 39/2005 prevede că rambursarea creditului nu poate fi  făcută decât EXCLUSIV (s.n.) din veniturile obținute prin valorificarea filmului realizat cu acest credit.  Așadar, cerința Rechizitoriului (pentru neîndeplinirea căreia Eugen Șerbănescu este ținut în mod eronat și abuziv responsabil de abuz în serviciu) privind recuperarea creditului în justiție este interzisă de litera și spiritul articolului citat.

• Prevederile art. 55 alin. 1 se constituie astfel în ceea ce Codul penal (C. Pen.) desemnează drept Cauză justificativă, potrivit art. 18 alin. 1 raportat la art. 21 alin. 1  din C. pen. – ceea ce îl exonerează, o dată în plus, de răspundere penală pe Eugen Șerbănescu.

• Așadar, FĂRĂ ABSOLUT NICIO LEGĂTURĂ DE CAUZALITATE, Rechizitoriul inventează, pe hârtie, un prejudiciu, pretinzând că acesta ar fi apărut chiar în prima zi de după depășirea unuia  sau altuia dintre termenele în cauză, după cum urmează:

1. 12. TIPOLOGIA CAPĂTULUI DE ACUZARE NR. 1:  Predarea copiei standard a filmului

cu  depășirea termenului legal și contractual calendaristic (doi ani de la semnarea contractului).

Incriminează 18 filme (unele incriminate și la Capetele de acuzare nr. 2 și nr. 3). Prejudiciul – impus nemotivat  de Rechizitoriu și, în plus, decretat tot fără nicio explicație ca fiind egal chiar cu costul de producție a filmului – ar fi apărut subit, în Fondul cinematografic, în prima zi de după împlinirea termenului de predare nerespectat și, concomitent, s-ar fi transformat în folos necuvenit pentru producătorii întârziați.

În realitate, în contabilitatea Fondului cinematografic nu există niciun prejudiciu, banii     alocați de CA al CNC s-au transformat – cu bonuri și facturi corecte, confirmate ca atare în cursul cercetării penale  –  în filmele pentru care au fost alocați.

Onorariul producătorului, stabilit prin lege,  este de maxim 10 % din bugetul filmului, restul fondurilor au fost cheltuieli de producție (închiriere aparatură, salariile echipei de filmare, locuri de filmare, transport, cazare) și onorarii pentru scenarist, regizor, compozitor, director de imagine, actori etc.  Toate cheltuielile au fost auditate de auditori externi. Niciun leu nu s-a cheltuit în afara producției filmului.    

Mai mult, în cadrul stipulat de OG 39/2005, nici nu poate exista prejudiciu, întrucât –  potrivit art. 55 alin. 4 și alin. 5  – la expirarea perioadei de zece ani de exploatare de la primul leu încasat, filmul intră în patrimoniul statului, iar datoria nerambursată din credit – expressis verbis – se stinge.

Așadar, întârzierea de predare a copiei de standard n-are nicio relevanță – nici din punct de vedere contabil (perioada de zece ani de rambursare curge de la primul leu încasat, nu de la termenul de predare a copiei standard), nici din punct de vedere al finalității procesului (la capătul celor zece ani, filmul intră în patromoniu și datoria se stinge). 

Un film produs cu finanțare aprobată de Consiliul de Administrație nu poate fi prejudiciu, chiar dacă a fost predat cu întârziere față de termenul legal și contractual, întrucât, din punct de vedere contabil și juridic, nu se abate de la traiectul unui film neîntârziat. Legea nu face nicio diferențiere de statut între cele două situații. Per a contrario,  ar însemna că toate filmele produse cu sprijin CNC sunt prejudicii –  ceea ce este fals și absurd.

Dincolo de orice invenție și fabulație a Acuzării, realitatea este una singură:  toate cele 18 filme au fost produse (satisfăcînd  voința Consiliului de Adminstrație, exprimată  prin Hotărârea de alocare a creditului) și au avut premieră, fiind într-un fel sau altul exploatate – prin participarea la festivaluri, proiecția pe ecrane, difuzarea la TV, înregistrarea și comercializarea pe suporturi audio-vizuale etc. Nu există și nici nu poate exista infracțiunea de abuz în serviciu pe această tipologie de acuzare.

• TIPOLOGIA CAPĂTULUI DE ACUZARE NR. 2.  Întârzierea de începere a exploatării filmului  peste perioada contractuală de șase luni de la predarea copiei standard.

Incriminează 13 filme (unele incriminate și în capetele de acuzare nr. 1 și nr. 3). Prejudiciul – impus nemotivat  de Rechizitoriu și, în plus, decretat tot fără nicio explicație ca fiind egal chiar cu costul de producție a filmului  – ar fi apărut subit, în Fondul cinematografic, în prima zi de după  împlinirea termenului de începere a exploatării nerespectat.

În realitate, nu există niciun prejudiciu, cu atât mai puțin unul egal chiar cu costul de poroducție a filmului.  Banii alocați de CA al CNC  s-au transformat – cu bonuri și facturi corecte, confirmate ca atare de Rechizitoriu –  în filme.  Toate cele 13 filme au fost produse (satisfăcînd astfel voința Consiliului de Adminstrație, exprimată  prin Hotărârea de alocare a creditului)  și au avut premieră, fiind într-un fel sau altul exploatate – prin participarea la festivaluri, proiecția pe ecrane, difuzarea la TV, înregistrarea și comercializarea pe suporturi audio-vizuale etc.  Nu există și nu poate exista infracțiunea de abuz în serviciu pe această tipologie de acuzare.

În plus, așa cum se arată la pct. a,  întârzierea începerii exploatării n-are nicio relevanță – nici din punct de vedere contabil (perioada de zece ani de rambursare curge de la primul leu încasat), nici din punct de vedere al finalității procesului (la capătul celor zece ani, filmul intră în patromoniu și datoria se stinge). 

• TIPOLOGIA CAPĂTULJUI DE ACUZARE NR. 3:  nerespectarea periodicității de raportare a veniturilor (din cauză că, la termenele nerespectate, veniturile de raportat erau zero). 

Incriminează 34 de filme (unele incriminate și la capetele de acuzare nr. 1 și nr. 2).  Raportările au fost corecte la momentul la care au fost făcute.  Art. 56 din OG 39/2005, care reglementează transferul (virarea) ratelor scadente ale creditului acordat, nu a fost încălcat, situație recunoscută dar trecută sub tăcere de Rechizitoriu.

Încă o dată nu se înțelege de ce așa-zisul prejudiciu – impus nemotivat  de Rechizitoriu și, în plus, decretat tot fără explicație ca fiind egal chiar cu costul de producție a filmului – ar fi apărut subit, în Fondul cinematografic, în prima zi de după împlinirea termenului periodic de raportare nerespectat.

În realitate, nu există prejudiciu. Prejudiciul nu poate apărea din neraportarea pe un formular a veniturilor zero, ci din eventuala nevirare către CNC a sumelor provenite din exploatare altele decât cele zero  – ceea ce nu e cazul în dosar.  

Dincolo de orice invenție și fabulație de pix a Acuzării, realitatea este una singură:  Toate cele 34 de filme au fost produse (satisfăcînd astfel voința Consiliului de Adminstrație, exprimată  prin Hotărârea de alocare a creditului) și au avut premieră, fiind într-un fel sau altul exploatate – prin participarea la festivaluri, proiecția pe ecrane, difuzarea la TV, înregistrarea și comercializarea pe suporturi audio-vizuale etc.  Nu există și nu poate exista infracțiunea de abuz în serviciu pe această tipologie de acuzare.

• TIPOLOGIA CAPĂTULJUI DE ACUZARE NR. 4.  Neintroducerea cazuisticii de mai sus în dezbaterea Consiliului de Administrație

Incriminează toate (aceleași)  40 de filme de la capetele de acuzare nr.1, nr. 2, nr. 3.  Așa-zisul prejudiciu (același reluat și iar reluat la toate capetele de acuzare) – dar impus nemotivat  de Rechizitoriu și, în plus, decretat tot fără explicație ca fiind egal chiar cu costul de producție a filmului – ar fi apărut subit, în Fondul Cinematografic, în prima zi de după împlinirea termenelor indicate mai sus nerespectate. 

În realitate, nu există prejudiciu și nici nu poate exista prejudiciu așa cum am arătat la punctele de mai sus.  

Pe fond, neintroducerea unei tematici anume pe ordinea de zi a ședințelor Consiliului de Administrație nu încalcă niciun articol al Legii cinematografiei și niciun articol al Codului penal. Fapta nu este prevăzută de legea civilă sau penală și nici nu poate substanția infracțiunea de abuz în serviciu. Nu există infracțiunea de abuz în serviciu pe această tipologie de acuzare.

• TIPOLOGIA CAPĂTULJUI DE ACUZARE NR. 5.  Nerecuperarea a 6 credite de dezvoltare de proiect (în valoare totală de 116.123 lei), față de neparticiparea la 4 sesiuni succesive de concurs a proiectelor respective. 

În Legea Cinematografiei nu este prevăzută nicio limită de timp până la care să se procedeze la recuperarea acestor credite.  Transferul intempestiv în interes de serviciu în Ministerul Afacerilor Externe, în funcția de Consul general la Bologna, prin Hotărâre de Guvern, a lui Eugen Șerbănescu, l-a împiedicat să ia aceste măsuri (dacă ar fi fost informat de către subalterni despre situația respectivelor credite).  

Oricum, la data părăsirii instituției de către Eugen Șerbănescu (14.06.2013), niciunul dintre creditele respective nu era intrat în prescripție, termenele respective fiind 30.01.2016, 30.11.2016, 30.01.2018, 01.02.2018. Eugen Șerbănescu a predat cu protocol de predare-primire activele și pasivele instituției succesorului său, prin aceasta transferându-i și responsabilitățile privind eventualele recuperări de credite.   

Așadar, nici pentru acest capăt de acuzare, Eugen Șerbănescu nu poate fi ținut vinovat de abuz în serviciu, cu atât mai puțin cu cât nici succesorii săi nu au fost și nu sunt ținuți vinovați de abuz în serviciu.

• În concluzie, la capetele de acuzare nr. 1, nr.2, nr.3, nr. 4, fără a administra niciun fel de înscrisuri contabile privind situația Fondului cinematografic la data părăsirii instituției de către Eugen Șerbănescu și fără a motiva vreo legătură de cauzalitate între depășiri de termene și producerea unui așa-zis prejudiciu, Rechizitoriul inventează, pur și simplu, o stare infracțională – inexistentă în realitate.

• Starea infracțională inventată de Rechizitoriu constă din împrejurarea că –  în timpul contractului de creditare aflat în derulare atunci (și, în majoritatea cazurilor,  și astăzi) – s-ar fi produs din senin în Fondul cinematografic un prejudiciu subit, egal chiar cu cuantumul sumei cheltuite de producător (cu bonuri și facturi auditate de auditori externi și  recunoscute ca fiind corecte de DNA) pe producția filmului respectiv, ca și când banii ar fi fost fie deturnați, fie delapidați, fie filmul pur și simplu n-ar fi fost produs.

• În plus, asociat la fiecare capăt de acuzare, Rechizitoriul, aplicând (din nou fără motivație și fără nicio legătură cu realitatea) agravanta prevăzută de art. 13^2 din legea 78/2000,  îl acuză pe Eugen Șerbănescu, tot din senin,  că  – prin fapta pe care ar fi săvârșit-o –  “prejudiciul” s-ar fi transformat în folos necuvenit pe care acesta “ar fi acceptat să-l obțină pentru producătorii filmelor respective”, deși sumele respective le fuseseră alocate producătorilor de Consiliul de Administrație în unanimitate, nu de Eugen Șerbănescu.

• În total, așa-zisul prejudiciu, decretat ca fiind egal cu suma costurilor de producție a tuturor celor 40 de filme produse, este inventat de DNA ca fiind 25. 806.294,11 lei, sumă care  – deși “transformată în folos necuvenit pentru producători” – îi este imputată tot lui Eugen Șerbănescu, ignorându-se complet chiar existența filmelor produse cu acești bani și apartenența lor la patrimoniu.

• Urmare a acestei mascarade penale, Eugen Șerbănescu are impus  sechestru asigurator pe bunurile mobile și imobile.

• Prin toate cele de mai sus, Rechizitoriul neagă realitatea,  intrând astfel în repetate  și flagrante fracturi de logică faptică și juridică elementară, frizând absurdul, prin aceasta auto-desființându-se.

• În acest sens, se notează că  11 dintre filmele incriminate au intrat deja – potrivit art 55 alin. 4 și în concordanță cu prevederile art. 2 din OG nr. 39/2005 – în patrimoniul național, restul de 29  urmând același traseu automat în următoarele luni și câțiva ani.

• Prezentăm lista celor 40 de filme incriminate în Rechizitoriu ca fiind prejudiciu:

• Din tabelul de mai sus reiese limpede că filmele:  

• Caravana cinematografică, Drumul păsărilor, Cenușă și sânge (regizor Fanny Ardant), Trenul foamei, Căpșuni în aprilie, Muzica în sânge, Eu când vreau să fluier, fluier (Ursul de Argint la Berlin în 2010), Mar Nero, Felicia înainte de toate (coproducție România-Franța-Croația-Belgia), Icre negre, Pechinezul – 

toate însumând un cost de producție (partea din buget finanțată de CNC) de 5.485.720 lei, decretat prejudiciu subit de Rechizitoriu și imputat lui Eugen Șerbănescu,  au intrat deja în patrimoniul național, potrivit art. 55  alin. 4 din OG nr. 39/2005, statut de care se vor bucura toate celelalte filme începînd cu datele menționate în coloana din dreapta.

•  Întrucât patrimoniul nu poate conține prejudicii și nici foloase necuvenite, încă o dată acuzația de prejudiciu se dovedește total în afara și împotriva legii și a statutului juridic al patrimoniului.

• În plus, succesivele controale și rapoarte ale Curții de Conturi (cea mai înaltă entitate de control financiar din România) nu semnalează niciun prejudiciu (cu atât mai puțin unul care să fi fost cauzat de depășirea termenelor calendaristice invocate la capetele de acuzare) – nici pe parcursul directoratului lui Eugen Șerbănescu, nici după plecarea lui din instituție, contractele de creditare fiind în derulare și în ziua de azi, putând fi oricând (dar nefiind evident) atacate pe tematica fabulatorie din Rechizitoriu.

• În plus, se învederează că – prin două hotărâri luate de Consiliul  de Administrație după plecarea lui Eugen Șerbănescu – au fost oprite – ca inoportune – procesele de recuperare de credite intentate selectiv (contra doar a 4 producători dintre cei 9) de către succesorul lui Eugen Șerbănescu, Mihai Kogălniceanu – care a inventat artificial această speță de recuperare,  angajând un contract de asistență avocațială în valoare de aprox. 300.000 de euro cu firma Pricop și Banu, contract ce se cerea alimentat cu cazuistică, incluzând și un act adițional ce stipula un comision de 5% din orice credit recuperat în justiție.

• Astfel, un interes lucrativ al unei firme de avocatură, cu care directorul Kogălniceanu avea deja o relație patrimonială de împrumut de bani anterioară angajării,  s-a transformat – în viziunea DNA – într-o cauză penală la adresa fostului director al instituției, aflat la post în străinătate, necontactat și pus astfel în imposibilitate de a se apăra.

• În același sens, al inventării acestui dosar pe baza urmăririi discriminatorii și selective a lui Eugen Șerbănescu, niciun membru al Consiliului de Administrație (care, în teza fabulatorie a Rechizitoriului, a oprit recuperarea “prejudiciului”), niciun director economic (primul responsabil de finanțele instituției și de existența unui eventual prejudiciu în Fondul cinematografic), niciun auditor (care ar fi trebuit să se sesizeze de existența unui eventual prejudiciu), niciun director general succesor lui Eugen Șerbănescu (toți pasibili de abuz în serviciu  în caz de perpetuarea și patronarea timp  de 7,5 ani a unui prejudiciu în instituție) nu a fost cercetat sau anchetat și nu este inculpat în acest dosar.

• Niciun producător nu a fost cercetat, anchetat sau inculpat pentru obținere de așa-zis “folos necuvenit”, teza obsesivă a Rechizitoriului pe care se bazează capetele de acuzare și pe care DNA își bazează ”competența” în acest dosar.  

• Niciodată, în istoria CNC, nu s-a pus problema și nu s-a procedat la tentativa de  recuperare a creditului în Justiție din cauza întârzierii de termene calendaristice. În afară de faptul că ar fi ilegală, după cum am arătat, această tentativă ar produce un scandal internațional, întrucît majoritatea filmelor sunt coproducții internaționale, finanțatorii externi văzându-și astfel compromise investițiile – cu filmul produs în proporție de 90% – 95%, dar nefinalizat, deci aruncat la coș. De-abia atunci ar fi existat abuz în serviciu, banii cheltuiți până în acel moment constituindu-se în prejudiciu.

• Din această cauză, mai multe sentințe ale Curții de Apel București, rămase definitive la Înalta Curte de Casație și Justiție – privind filmele “The Show must go on”,” Copil miner”, “Limanii”,  “Brâncuși” – au obligat Centrul Național al Cinematografiei, după plecarea lui Eugen Șerbănescu, la plata către producător a ultimelor tranșe de credit, deși filmele respective depășiseră termenele calendaristice incriminate la capetele de acuzare din Rechizitoriu.

• Obligând CNC la plățile respective, sentințele în cauză confirmă implicit lipsa prejudiciului inventat de  Rechizitoriu în mijlocul contractului de creditare. Explicația este simplă, per a contrario: dispunând livrarea tranșelor restante către producători după încălcarea de către aceștia a termenelor calendaristice legale și contractuale (când, potrivit Rechizitoriului, CNC s-ar fi aflat în prejudiciu cu aceste filme), Curtea de Apel și Înalta Curte ar însemna că au adâncit prejudiciul – ceea ce este imposibil.  Curtea de Apel și Înalta Curte nu pot adânci și nu pot consacra prejudicii și foloase necuvenite, dacă ele există.

• Cu alte cuvinte, mai direct spus, departe de a li se lua înapoi banii producătorilor întârziați (ceea ce pretinde DNA că ar fi trebuit să facă Eugen Șerbănescu), Justiția a hotărât tocmai invers – să li se livreze și restul de bani la care aveau dreptul prin Hotărârea Consiliului de Administrație, chiar dacă filmul respectiv depășise termene legale și contractuale.

• Prin aceasta – ținând cont că, potrivit art. 126 din Constituție, Justiţia în România se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege  –  pretenția de prejudiciu și deci de abuz în serviciu susținută de Rechizitoriu se învederează, încă o dată,  a fi lovită de nulitate.

• Încă și mai mult, dincolo de abuzul de drept flagrant săvârșit în acest dosar,  Rechizitoriul – aflat în imposibilitatea administrării de probe de demonstrare a prejudiciului – a recurs chiar și la fals și uz de fals. Fals și uz de fals într-un Rechizitoriu înseamnă fals și uz de fals în acte publice, în scopul ticluirii de probe.

• Astfel, au fost măsluite (alterate) în Rechizitoriu datele de predare înscrise în contractele filmelor “Întâlniri încrucișate”, “Cenușă și sânge” (LIBRA FILM), “Muzica în sânge” și “Mousse au chocolat” (STRADA FILM), “Restul e tăcere” și “Dănuț pleacă pe vapor” (DOMINO FILM), “Lampa cu căciulă” și “Război pe calea undelor” (HI FILM).  Scopul  acestei fraude este fundamentarea capetelor de acuzare nr. 2, 3 și 4., prin devansarea fabricată  a termenelor de predare  și inventarea astfel de întârzieri inexistente în realitate – situație recunoscută de procurorul de caz în răspunsul trimis Instanței de Cameră preliminară, dar pusă pe seama unui “specialist” fără nume din DNA.   

• Cele 8 (opt) fapte de fals și uz de fals prezentate mai sus demonstrează un modus operandi fraudulos în întocmirea Rechizitoriului, în afara minimelor cerințe etice și profesionale ale standardelor dintr-un stat de drept din Uniunea Europeană, în scopul vădit de a dezinforma, mistifica, manipula Justiția, pentru atragerea condamnării unei persoane nevinovate – situație ce poate întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de cercetare abuzivă și represiune nedreaptă.

• Eugen Șerbănescu s-a adresat cu memorii – demascând absurditatea acestui dosar și lipsa de probe – ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, Procurorului general Gabriela Scutea, Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii Nicoleta-Margareta Țînț, Procurorului-Șef DNA Crin Bologa. Președintele Inspecției juridice – un procuror – a răspuns că instrucția penală “este normală”, iar ceilalți au răspuns că au înaintat memoriul spre rezolvare la… DNA. Crin Bologa n-a răspuns nimic. Reamintim că rechizitoriul este semnat de procurorul Ștefăniță Stroie și contrasemnat pentru “legalitate și temeinicie” de șeful de secție Călin Nistor.

Fals și uz de fals în rechizitoriul contra lui Eugen Șerbănescu, fostul Consul General al României la Bologna

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, protest împotriva DNA, pentru abuzul la care e supus Eugen Șerbănescu, fostul consul general la Bologna

”Opriți abuzul! Opriți mascarada!” Fostul consul general de la Bologna, Eugen Șerbănescu, memoriu deschis către ministrul justiției, președintelui CSM și procurorului-șef DNA

Asociații din Italia sar în apărarea fostului consul general la Bologna, Eugen Șerbănescu: ”Ne exprimăm stupoarea și revolta”

Dosar DNA împotriva fostului consul general de la Bologna, Eugen Șerbănescu. „Este o mascaradă, o înscenare”