in

Moartea unui român după VACCIN, investigată de procurorii italieni. Anchetatorii cer date medicale din România

Este anchetă în Italia, după moartea unui român la scurt timp după ce a fost vaccinat anti-Covid. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, este originar din Târgu Jiu și s-a vaccinat în România cu serul dezvoltat de compania AstraZeneca. Procurorii italienii au văzut că acest caz se aseamănă cu alte câteva petrecute în Italia, în aceeaşi perioadă, şi vor să investigheze şi situaţia românului.

Românul a murit în luna martie, iar explicațiile oficiale au indicat un infarct miocardic, după cum susține Antena 3. Autoritățile au subliniat că nu a existat nici o relaţie de cauzalitate între vaccinul administrat şi deces, însă, conform sursei citate, autopsia indică tromboze majore.

Asiago, bărbat de 31 de ani moare a doua zi după vaccin. Ulss: „Nu are legătură”

Drept urmare, procurorii din Italia au solicitat informații procurorilor din România.
Recent, la Târgu Jiu a ajuns cererea de colaborare emisă de procurorii italieni, care a fost admisă de partea română pentru această anchetă.

Anchetă de proporţii în Italia

Ancheta din Italia verifică decesul mai multor persoane, la câteva ore după administrarea dozelor de vaccin de la Astra Zeneca în luna martie. Printre cei morți se numără un poliţist şi un militar.

Investigatorii italieni urmăresc și pista pacientului în vârstă de 47 de ani, din Gorj, dat fiind că decesul a survenit în aceeași perioadă, la scurtă vreme după administrarea vaccinului. Se pare că serul administrat făcea parte din lotul declarat suspect și retras din centrele de vaccinare.

La fel ca şi în cazul pacienţilor italieni, românul ar fi dezvoltat multiple tromboze care ar fi dus la deces. Drept urmare, autorităţile din Italia vor să investigheze situația românuluiîn cadrul anchetei.

În luna martie, Italia a decis să retragă din centrele de vaccinare un lot de vaccinuri dezvoltate de AstraZeneca după ce au fost semnalate mai multe probleme la pacienții cărora li s-a administrat acest ser.

În urma acestei decizii, autoritățile din România au hotărât să suspende administrarea vaccinului AstraZeneca, din lotul respectiv, care a fost livrat în luna februarie.

„Cele 4.257 doze neutilizate existente în centrele de vaccinare se înlocuiesc, astfel încât procesul de imunizare să nu fie afectat, (…) Menţionăm faptul că această decizie a fost luată ca o măsură de precauţie extremă, fără să existe în acest moment în România niciun argument ştiinţific care să fi impus această hotărâre. Reiterăm faptul că decizia de carantinare a lotului respectv a fost luată exclusiv pe baza evenimentului raportat în Italia”, anunța la vremea respectivă CNCAV.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Atacuri cu buldozere la benzinării, au fost extrădați ultimii membri ai bandei de români

roman italia

Disperarea unui român din Italia, dat afară din casă. Bărbatul creşte singur doi copii mici şi a fost nevoit să renunţe la locul de muncă