in

România este „zonă galbenă” COVID-19, cu peste 500 de îmbolnăviri: patru decese şi 143 de cazuri noi în 24 de ore

UPDATE: Încă două persoane au murit în cursul zilei de luni, în total înregistrându-se şase decese pe teritoriul României. Al cincilea deces este un bărbat, de 71 ani, din Suceava, confirmat pozitiv pe data de 23.03.2020, internat la Spitalul Județean Suceava din 21.03.2020. Al şaselea, un bărbat de 64 de ani, din Arad, care a fost internat din data de 20 martie a.c. în stare gravă la Spitalul Județean Arad, intubat în secția ATI. 

România este de luni „zonă galbenă” COVID-19, cu peste 500 de persoane raportate ca fiind infectate cu noul coronavirus pe teritoriul ţării.

Au fost confirmate 576 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 576 de persoane confirmate pozitiv, 73 au fost declarate vindecate și externate (51 la Timișoara, 17 la București, 3 la Craiova, unul la Constanța și unul la Iași).

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 143 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 15 pacienți, din care 7 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.223 de teste, din care 277 în unități medicale private.

Patru persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 internate în spitale din București, Craiova Iași și Suceava, au decedat. Persoanele sufereau şi de alte afecţiuni grave.

Primul deces înregistrat în România de coronavirus este un pacient în vârstă de 67 de ani. Acesta a fost confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI Craiova. Pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer).

Al doilea pacient decedat, în vârstă de 74 de ani era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Dr. Victor Babeş – București, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Bărbatul avea o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă.

Un al treilea român a murit, duminică seară, din cauza infectării cu noul coronavirus. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 de ani din județul Neamț.

Luni dimineața a fost înregistrat al patrulea deces al unei persoane confirmată pozitiv la COVID 19. Este vorba despre o femeie în vârstă de 72 ani, internată în data de 21 martie 2020 în Spitalul județean Suceava, cu afecțiuni asociate cronice (diabet, boli cardiovasculare), fără context epidemiologic (nu are istoric de călătorie, nu a venit în contact cu o persoană confirmată pozitiv).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Român rămas fără casă și loc de muncă la Roma: ”De două zile stau pe stradă. Nu am unde să stau, nu am cu ce să mă întorc acasă”

Medic din vama Nădlac: «Infracţionalitatea va creşte în România. Au venit cei cărora nu le mai merge cu furturile, prostituţia şi cerşitul»