in

Șoferița care a omorât două fete aflate pe trotuar era băută. Femeia avea o alcoolemie de 0,67 g/l în sânge la trei ore după accident

accident bucuresti

Șoferița care a provocat un accident mortal, sâmbătă, în București avea o alcoolemie de 0,67 g/l în sânge. Femeia a intrat cu mașina pe trotuar și a omorât două fete.

Accidentul s-a petrecut sâmbătă după-amiază în sectorul 2 din Bucureşti, când femeia de 57 de ani a pierdut controlul volanului și a lovit cu mașina un stâlp care s-a prăbușit. Din impact, autovehiculul a fost proiectat în gardul unui imobil, unde le-a accidentat pe cele două fete care se aflau pe trotuar.

Fetița de 6 ani și-a pierdut viața înainte de a ajunge la Spitalul Floreasca, iar cealaltă, fata de 21 de ani a fost transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu, însă nu a mai putut fi salvată, având răni extrem de grave. Șoferița a fost audiată trei ore, sâmbătă seară, la Brigada Rutieră, unde s-a prezentat alături de fiul său. Imediat după accident, șoferița a ajuns la spital, după ce a fost agresată de mulțimea strânsă la fața locului, fiind lovită atât ea, cât și soțul său, aflat pe scaunul din dreapta al mașinii.

Şoferiţa a nu a fost testată cu etilotestul, după accident, deoarece a refuzat acest lucru, invocând probleme medicale. În schimb, trei ore mai târziu i-au fost recoltate probe de sânge la spital. În urma acestora a reieşit o alcoolemie de 0,67 g/l în sânge.

Urmează să fie făcut un calcul retroactiv pentru a se stabili ce alcoolemie avea femeia la momentul la care a provocat accidentul. Este infracțiune dacă concentrația de alcool în sânge depășește 0,80, însă faptul că băuse alcool, chiar cu o alcoolemie sub acest prag, constituie circumstanță agravantă.

Dosarul de ucidere din culpă deschis pe numele femeii a fost trimis Parchetului luni, de către Brigada Rutieră. Procurorul de caz urmează să decidă când va fi reaudiată femeia și dacă va fi luată vreo măsură împotriva acesteia.

Femeia a fost lăsată să plece, sâmbătă, după audieri, fără a fi luată vreo măsură preventivă împotriva sa. “Era foarte lovită, inclusiv la față. A fost bătută, era într-o stare foarte proastă, era și în stare de șoc”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului, Rodica Nițescu, conform ziuanews.ro.

Femeia are permis de conducere din 2006, însă le-a spus anchetatorilor că nu conduce foarte des. A susținut că s-a urcat la volanul mașinii Mercedes în locul soțului său, care era băut. Ea le-a spus anchetatorilor că nu are deloc experiență pe mașină automată, astfel că a încurcat pedalele, apăsând pe accelerație, în loc de frână.

Milano, a atacat o bătrână la bancomat și i-a furat 1.000 de euro, român de 23 de ani arestat

vaccin persoane obeze

Cercetătorii italieni atrag atenţia: «Vaccinul Pfizer ar putea fi mai puțin eficient în cazul persoanelor obeze!»