Menu
in

A înşelat un italian de 73 de ani cu 780.000 de euro, i-a promis că se mărită cu el dacă fac afaceri la Dubai

O femeie de 30 de ani, din Gorj, este cercetată sub control judiciar, după ce a înşelat cu 780.000 de euro, un italian de 73 de ani, care s-a îndrăgostit de ea. Cei doi s-au cunoscut în 2015, într-un club din Milano şi gorjanca i-a promis că îi va fi soţie dacă deschid afaceri în România şi Dubai, scrie Mediafax.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, tânăra de 30 de ani i-ar fi promis cetăţeanului Italian, Francesco Thielo Alberto, în vârstă de 73 de ani, că se va căsători cu el, dacă vor deschide împreună o afacere în Dubai şi în România, aşa că bărbatul i-a trimis în ţară peste 780.000 de euro.

Bărbatul, care era văduv, şi-ar fi vândut locuinţa şi maşinile, dar a rămas fără bani, pentru că tânăra s-a căsătorit cu un alt bărbat, în judeţul Gorj, cu care locuia într-o vilă.

În prezent, ea este cercetată pentru înşelăciune în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave.

„În perioada mai 2015 – septembrie 2017, folosindu-se de sentimentele de dragoste şi pasiune dezvoltate de cetăţeanul italian Francesco Thielo Alberto, în vârstă de 71 de ani, la debutul relaţiei, pe baza unor promisiuni ferme şi repetate de stabilire a unor relaţii stabile, specifice vieţii de cuplu, de întemeiere a unei familii, naşterea unor copii şi realizarea unor oportunităţi de afaceri, respectiv deschiderea unui salon de coafură mai întâi în Dubai şi apoi în Bucureşti, cu complicitatea altor persoane, suspecte în cauză, în mod repetat, suspecta Mărgăian Tiriplică Simona Daniela a indus în eroare partea civilă, cetăţeanul italian, deposedându-l de suma totală de 780.000 de euro”, a declarat, pentru Mediafax, Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Femeia de 30 de ani a fost reţinută marţi, pentru 24 de ore, iar joi a fost eliberată, fiind pusă sub control judiciar pentru 60 de zile.

A înșelat un pensionar italian cu 30.000 de euro, româncă arestată în țară și închisă la Penitenciarul Rebibbia din Roma

Potenza, bătrân de 70 de ani, acceptă compania a două false îngrijitoare, cât pe ce să fie jefuit

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version