in

Anchete în toată România. Aproape o sută de oameni au murit după vaccinarea anti-Covid

Sunt aproape o sută de români care au murit la câteva zile după injecția anti-Covid, fie după prima, fie după a doua doză. În multe cazuri specialiștii spun însă că nu există o legătură și că decesele au fost cauzate de alte probleme de sănătate pe care le aveau anterior vaccinării. Mai multe anchete sunt în derulare în toată ţara.

Peste 854.000 de români au primit până acum cele două doze de ser anti-Covid. Însă, 89  de persoane au decedat după vaccinare, a spus Valeriu Gheorghiță, coordonatorul vaccinării în România.

Din cele 89 de persoane decedate, unele fuseseră vaccinate cu o doză, altele cu ambele. Valeriu Ghorghiță a explicat cifrele, potrivit news.ro:

„Avem aceste analize detaliate efectuate de colegii noştri de la Institutul de Sănătate Publică. (…) De la debutul campaniei de vaccinare, din 27 decembrie şi până astăzi, au fost diagnosticate cu COVID-19 peste 299.000 de persoane, deci aproape 300.000 de persoane, cu o medie zilnică de circa 3.400 de cazuri de COVID-19. Numărul de decese înregistrate în aceeaşi perioadă de timp, din aceste cazuri, a fost de circa 7.471, practic cu o medie zilnică de 85 de decese, de la debutul campaniei de vaccinare. Din toate aceste decese – 7.471, 89 sunt la persoane diagnosticate cu COVID şi care aveau în istoricul recent vaccinarea. Uitându-ne la aceste cazuri, 89 de decese, 77 erau persoane care aveau doar o singură doză primită, iar timpul de la prima doză până la diagnosticul de COVID era de 12 zile, deci, practic, diagnosticul a fost stabilit înainte de cele 14 zile în care încep să apară anticorpii, începe să apară răspunsul imun protector. Celelalte 12 cazuri erau la persoane care aveau ambele doze primite, iar timpul mediu de la cea de-a doua doză şi până la diagnosticul de COVID era de 10 zile, practic, înainte ca beneficiile maximale de după vaccinare să apară”, a explicat Gheorghiţă.

El a menţionat că vârsta medie a persoanelor decedate era 72 de ani şi, de asemenea, toate aveau comorbidităţi.

„Însă dacă ne-am uitat şi am analizat rata de fatalitate la persoanele care au fost diagnosticate cu COVID care au fost vaccinate, respectiv persoane nevaccinate, practic, în rândul celor care au fost diagnosticaţi cu COVID şi nu erau vaccinaţi, rata de fatalitate a fost de 2,4%, practic mai mult de două persoane din o sută diagnosticate cu COVID au decedat, iar în cealaltă parte, uitându-ne la rata de fatalitate la persoanele care erau diagnosticate cu COVID şi fuseseră şi vaccinate, această rată de fatalitate este de 0,02%, adică două persoane din 10.000. Deci beneficiile vaccinării sunt indiscutabile. Din păcate, sigur, nu putem vorbi de o protecţie de 100%. Sunt cazuri şi au mai fost menţionate, circa 5% din populaţia oricărei ţări nu dezvoltă răspuns imun protector nici după boala naturală, nici după vaccinare”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.

El a reiterat că vaccinarea unei persoane aflate în perioada de incubaţie a virusului sau cu o infecţie asimptomatică nu influenţează evoluţia bolii.

Pe de altă parte, în toată țara sunt deschise mai multe anchete care trebuie să stabilească dacă există o legătură între administrarea vaccinului și decesul unor persoane.

Bărbat de 35 de ani mort la 48 de ore după rapel

Un bărbat de 35 de anim din Vaslui, a decedat la mai puţin de 48 de ore după administrarea celei de-a doua doze de vaccin cu serul Pfizer. Tânărul făcea dializă de 22 de ani, iar la finalul lui 2020 a trecut și prin infecția cu Covid. Vineri, la câteva ore după ce a ajuns acasă de la dializă, a început să se simtă rău. În aceeași zi făcuse și rapelul pentru vaccinul anticovid.

Medicii care l-au îngrijit spun că tânărul a fost răpus de complicațiile bolii renale. Familia a cerut însă o anchetă.

”Aceste eventual situații sunt evenimente coincidente, dar fiecare caz în parte e analizat și investigat corect așa încât să nu existe niciun dubiu. Acolo unde sunt dubii trebuie analizat inclusiv din punct de vedere anatomopatologic”, spune Valeriu Gheorghiță.

Din cele peste 1,8 milioane de persoane vaccinate, până astăzi au fost înregistrate în jur de 9.000 de reacții adverse. În special febră, cefalee, alergii de tip urticarie, mialgii sau artralgii. Urmate de reacții de tip local cu durere la locul injectării. Un singur caz a fost înregistrat cu reacție severă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Nebunia TikTok, româncă de 28 de ani CADE DE LA BALCON la Padova în timp ce filmează un videoclip

Raluca Turcan pregătește o lege pentru PROTEJAREA românilor care merg la muncă în străinătate: „Nu vrem ca românii să mai treacă prin incidente neplăcute”