in

Asociație italiană, va construi un cămin de bătrâni la Botoșani: ”Autoritățile sunt zero în domeniul protecţiei persoanelor vârstnice”

Pornind de la o realitate dureroasă şi anume aceea că mulţi pensionari singuri se luptă cu sărăcia, Dumitru Chelaru, primarul comunei Pomârla, a demarat un proiect de construire a unui cămin de bătrâni împreună cu o asociație din Italia ”Mâini care ajută”.

„Din păcate, România suferă la capitolul sprijin acordat bătrânilor. Autorităţile locale rurale botoşănene sunt zero în domeniul protecţiei persoanelor vârstnice care sunt singure şi au posibilităţi materiale reduse. Chiar şi cei cu o pensie mai mare au probleme pentru că, în cazul în care rămân singuri, efectiv au nevoie de mai mult sprijin zilnic. În acest context, pe fondul colaborării cu ONG-uri din Italia care s-a concretizat în sprijin pentru copiii instituţionalizaţi şi cei din familii nevoiaşe, le-am propus o colaborare extinsă şi către comunitatea locală. Reprezentanţii Asociaţiei <Mâini care ajută>, din regiunea Sud Tirol, regiunea Bolzano, au acceptat o colaborare cu noi şi au achiesat la ideea proiectului nostru”, a declarat Dumitru Chelaru., citat de monitorulbt.ro.

În două luni, asociaţia din Italia a trimis două tiruri cu materiale necesare la construirea căminului.

„Eu am rămas profund impresionat de ce se întâmplă în acea zonă unde voluntariatul este la cele mai înalte cote din Uniunea Europeană. Sunt impresionat de modul în care multe probleme ale comunităţii sunt rezolvate prin implicarea voluntarilor. Apreciem şi cred că ar trebui să aducem şi la noi în ţară o fărâmă din expertiza lor”, a spus primarul comunei Pomârla.

Dumitru Chelaru a anunţat că noul centru se va numi „Sud Tirol”, ca un semn de apreciere pentru partenerii din Italia care se implică în implementarea acestui proiect.

„Suntem la faza de contractare a studiului de fezabilitate. Le mulţumim partenerilor noştri şi-i apreciem pentru implicarea lor. Vom stabili şi care va fi implicarea primăriei în implementarea proiectului pentru că nu ar fi elegant din partea noastră să aşteptăm să facă ei totul”, a concluzionat Dumitru Chelaru.

Bologna, bătrâni bătuţi, umiliţi, înfometaţi şi abuzaţi sexual, arestată o româncă de 39 de ani – VIDEO

România îmbătrâneşte, pensii cine ne mai plăteşte? Un salariat va ajunge, în 2030, să «ducă în spate» 2,5 pensionari

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia, atenționare de călătorie, transporturile perturbate din cauza unei greve generale

A încercat să-și ducă mașina din Italia în România cu acte false, a fost descoperită la câțiva kilometri de casă