in

Avocatul Poporului spune că orfanii imigraţiei îngroaşă numărul deţinuţilor

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat că numărul deţinuţilor a crescut ca urmare a crizei financiare şi a numărului mare de români care au plecat la muncă în străinătate, context în care copiii au rămas în ţară nesupravegheaţi.

Ciorbea şi patru ajuncţi ai săi s-au întâlnit cu o delegaţie a Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor, Tratamentelor Inumane sau Degradante (CTP).

În cadrul discuţiilor, membrii delegaţiei au cerut date legate de personalul şi fondurile de la bugetul de stat care ar fi necesare pentru a asigura crearea şi funcţionarea Mecanismului de Prevenire a Torturii în cadrul instituţiei Avocatul Poporului.

Întrebat de membrii delegaţiei CPT care sunt cauzele creşterii numărului de deţinuţi din penitenciare, de la 27.000 în 2010, la 33.000 în 2014, Victor Ciorbea a declarat că „această creştere reprezintă un efect al crizei economice, al numărului mare de emigranţi români în străinătate, context în care există mulţi copii rămaşi în ţară nesupravegheaţi, şi care comit infracţiuni”.

În acelaşi timp, Ciorbea a spus că o altă cauză a creşterii numărului de deţinuţi ar fi faptul că, de 12 ani, nu a fost adoptată o lege a amnistiei.

Migraţia părinţilor schimbă viaţa copiilor rămaşi acasă

Din nevoia disperată a părinţilor din România de a le oferi copiilor o educaţie mai bună, un acoperiş deasupra capului sau o bucată de pâine, peste 81.000 de minori au rămas la finalul anului trecut acasă în grija bunicilor, a rudelor sau a unui părinte abuziv.

„Majoritatea părinţilor care pleacă o fac pentru că vor să asigure copiilor şi familiei un trai mai bun, nu pentru că ar vrea să scape de responsabilităţi. Diminuarea unor astfel de situaţii, a dorinţei oamenilor de a pleca nu ţine decât de elaborarea unor politici economice care să le ofere un confort în ţară. Când veniturile vor fi decente, când locurile de muncă vor fi mai multe, probabil că majoritatea românilor care pleacă acum vor rămâne în ţară. Acum, în Italia câştigă mai mult ca îngrijitori de bătrâni decât la un job care necesită calificare în România“, spune psihologul Bogdan Lucaciu.

Datorită celor peste 2,3 milioane de români care se află în străinătate şi care acceptă, în mare parte, să îngrijească bătrâni, să fie bone, să lucreze pe şantiere sau în agricultură, România a câştigat doar anul trecut 3,6 miliarde de euro.

În luna septembrie a anului 2013, din aproape 60.000 de familii unul dintre părinţi era plecat la muncă în străinătate, iar copiii din peste 16.000 de familii au rămas în grija rudelor, ambii părinţi lucrând în afara graniţelor, conform datelor centralizate de Direcţia pentru Protecţia Copilului din Ministerul Muncii, pentru Mediafax. Iar costul social este uriaş: copiii rămân nesupravegheaţi, nu se mai duc la şcoală, riscă să ajungă delincvenţi sau tot mai mulţi sunt maltrataţi de părintele lăsat acasă.

În sistemul de învăţământ din România, rata abandonului atât în clasele primare, cât şi cele de liceu a crescut în ultimii ani. Dacă în perioada 2008-2009 rata abandonului din învăţământul liceal era de 3,6%, iar în 2009-2010 de 2,9%, în anul şcolar 2011-2012 aceasta a crescut la 4,2%, potrivit datelor de la INS.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

13 iunie, eveniment de excepţie la consulatul de la Milano: Alexandru Cohal își prezintă cartea „Modificările limbii române la imigranţii din Italia”

Istat: Drogurile şi prostituţia vor intra în calculul PIB