in

Bosch şi de De’Longhi investesc în România. De la telefoane mobile la piese auto şi electrocasnice „Made in Jucu”

Clujenii trimişi în şomaj de grupul finlandez Nokia vor avea din nou unde să muncească. Producătorul german de componente auto Bosch, cu afaceri globale de peste 47,3 miliarde de euro şi circa 283.500 de angajaţi, va deschide o unitate de producţie la Jucu. În plus, producatorul italian de electrocasnice De’Longhi, cu venituri globale de peste 1,8 mld. euro şi peste 7.000 de angajaţi, şi compania finlandeză Nokia au semnat un acord pentru achiziţionarea de către compania italiană a facilităţii de producţie Nokia din Cluj.

Anunţul a fost făcut de directorului general Tetarom, Viorel Găvrea, care a confirmat că pe lângă producătorul italian de electrocasnice De’Longhi, care va achiziţiona facilităţile de producţie Nokia din Cluj, şi grupul german Bosch va demara o investiţie în parcul industrial Tetarom III.

Bosch va fabrica piese auto

Bosch îşi va instala facilităţile de producţie pe 21 de hectare din parcul industrial Tetarom III, parcul unde a funcţionat şi fabrica de telefoane mobile Nokia, iar investiţiile ar putea ajunge la peste 60 milioane de euro. Aici urmează să fie produse, chiar din acest an, componente electronice pentru automobile. Consiliul Judeţean Cluj menţionase încă din luna septembrie a anului trecut, când Nokia îşi anunţa plecarea din România, că negociază cu compania germană Bosch pentru o investiţie într-o fabrică de componente auto, în parcul industrial Tetarom III.

În România, grupul german este prezent din anul 1994 şi deţine cinci companii, respectiv Robert Bosch (distribuţie de echipamente şi piese auto, echipamente termotehnice şi scule electrice), BSH Electrocasnice (import şi distribuţie de electrocasnice marca Bosch şi Siemens), Bosch-Rexroth (componente pentru industria de maşini-unelte), fabrica Bosch-Rexroth România de la Blaj, care produce scule electrice şi centrul de servicii de externalizare Bosch Communication Center din Timişoara.

De’Longhi produce electrocasnice

Pe lângă investiţia germanilor de la Bosch şi producătorul italian De’Longhi va investi 30 milioane de euro în realizarea unei fabrici de electrocasnice în Jucu, pe platforma fostei facilităţi Nokia, şi va crea între 600 şi 1.000 de noi locuri de muncă. „Clujul va găzdui cea de-a cincea fabrică a italienilor de la De’Longhi, în parcul industrial Tetarom III, pe platforma fostei fabrici Nokia. Producţia urmează să fie demarată în acest an”, a declarat Alin Tişe, preşedintele CJ Cluj. Acesta a mai spus că produsele De’Longhi fabricate la Jucu se vor comercializa atât în Europa, cât şi pe alte pieţe din lume.

De’Longhi va integra fabrica de la Jucu ca parte cheie în strategia sa de dezvoltare, contribuind la extinderea internaţională a grupului, aflat într-o perioadă de creştere accelerată. De’Longhi este unul dintre liderii globali pe piaţa aparatelor electrocasnice, în special în domeniul automatelor de cafea, aparatelor de bucătărie, îngrijirii locuinţei şi confortului casnic. Grupul are o cifră de afaceri de aproximativ 1,4 miliarde de euro şi este listat la Bursa din Milano. Mărcile sale distinctive sunt DeLonghi şi Kenwood.

Viitorul sună bine!

Investiţiile companiilor De’Longhi şi Bosch la Jucu ar putea echilibra piaţa muncii din zonă, grav afectată după plecarea Nokia. Grupul finlandez Nokia a decis, la finele lunii septembrie 2011, să închidă fabrica de la Jucu, judeţul Cluj, în cadrul unui program de eficientizare şi reducere a costurilor. În urma plecării Nokia, un număr total de 2.200 angajaţi şi-au pierdut locurile de muncă. Grupul finlandez Nokia a început în luna februarie 2008 producţia de telefoane mobile la fabrica din Jucu, investiţia în fabrică ridicându-se la 60 milioane euro.

Cele două companii ar urma să îşi înceapă activitatea la Jucu la jumătatea acestui an. Mai mult, conducerea Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă precizează că o firmă românească de pe piaţa produselor metalurgice va veni şi ea în parcul Tetarom III, dar investiţii vor fi şi în alte parcuri industriale din judeţ. „La Jucu se construieşte o hală ce va crea încă 100 de locuri de muncă. şi la Turda se vor crea 100 de locuri de muncă prin venirea unui investitor în Parcul Industrial. De asemenea la Dej suntem în discuţii cu o companie care ar urma să creeze 1000 de locuri de muncă”, a declarat Daniel Don, director AJOFM Cluj.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Macerata/ Dansatoare de night club, găsită cu craniul zdrobit pe plajă

Românii protestează duminică la Roma, Milano, Bologna, Florenţa şi Piacenza