in

Băsescu: România are de ce să fie mândră de ea, imaginea noastră europeană este nemeritată

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, la Forumul European pentru Diplomaţie Publică, că România este percepută mai rău în afara ţării decât este ea în realitate.

România este percepută mai rău în afara ţării decât este ea în realitate. Realităţile româneşti sunt mai bune decât descrierea pe care o avem în opinia publică europeană. Realităţile româneşti sunt mai bune decât descrierea pe care o avem în opinia publică europeană.

De exemplu, azi România e o ţară echilibrată macroeconomic, care are şanse de creştere economică dacă atrage fonduri europene mai mare decât ar putea realiza multe alte ţări.

România e o ţară care are o istorie pentru care merită respectată. România e o ţară extrem de frumoasă. România e o ţară cu oameni care în general sunt civilizaţi şi educaţi iar despre noi se ştiu în UE lucruri mult mai rele şi mult mai puţin importante”, a spus Băsescu, citat de Mediafax.

Şeful statului a precizat că este convins că în UE sunt ţări mult mai corupte decât România. „Sunt covins că sunt ţări în UE mai corupte decât România. O spun cu responsabilitate şi ştiind despre ce vorbesc. Sunt convins că în UE sunt ţări în care Justiţia e mult mai temătoare în a se atinge de oameni politici de nivel înalt. Şi totuşi România este cea definită ca având o Justiţie care nu are curaj să se atingă de oameni politici importanţi. Deci problema e la noi – cât de credibili suntem în acţiunile noastre şi cum ne prezentăm explicând cine suntem”, a adăugat şeful statului.

Şeful statului a precizat că România are de ce să fie mândră de ea şi totuşi nu reuşeşte. „Lumea nu poate fi păcălită – şi asta e o altă realitate. Aici nu vorbim să facem publicitate unui produs prost spunând că e bun. Nu vorbim de un detergent care nu spală şi el trebuie prezentat ca unul extrem de eficient, ci vorbim de o ţară care se numeşte România, care are de ce să fie mândră de ea şi totuşi nu reuşeşte”, a spus Băsescu.

Şeful statului a arătat că o cauză pentru care România are o imagine mai rea decât în realitate ţine de faptul că românii nu cred în ei înşişi. „Cred că o cauză a unei imagini mai rele decât realităţile noastre e că noi nu credem în noi. Ne-a intrat în cap faptul că pe noi ne conduc alţii, pe noi ne conduce FMI, pe noi ne conduce Bruxelles-ul. În realitate, nu facem decât să ne aliniem unor reguli în UE la care am achiesat. Noi am spus că vrem acolo, nu ne conduce nimeni, ne conducem noi înşine după regulile pe care am acceptat să le aplicăm”, a spus Băsescu.

Băsescu a spus că problemele de imagine vin chiar de la români. „Suntem conştienţi de unde vin problemele de imagine pe care le avem – vin de la noi înşine. Marea problemă e cum ne convingem unii pe alţii că avem reguli interne.”

„Românii nu pot fi mândri că avem zece portavioane nucleare şi stăpânim lumea, sau că avem gaze să dăm la toată Europa, sau că suntem cel mai mare popor din lume. Dar pot fi mândri de lucruri pe care le au acasă: un popor talentat, un popor relativ bine educat, capabil de efort, o ţară frumoasă. Guverne consecvente, punerea intersului naţional deasupra jocului politic de partid – putem face ca să fim recunoscuţi ca o naţiune serioasă”, a mai spus Băsescu.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Mihaela Rădulescu şi Dani Oţil s-au despărţit. El a cerut-o de soţie, iar ea l-a părăsit

500 de romi din Bacău au luat cu asalt orașul Goteborg. Suedezii vin în România să rezolve problema