in

Criza ieftineşte apartamentele. Cât mai valorează locuinţele românilor

Apartamentele s-au ieftinit cu aproape 13% în marile oraşe în ultimele 12 luni şi sunt şanse ca preţurile să rămână aproximativ la acelaşi nivel până la sfârşitul anului, cu mici variaţii, susţin specialiştii.

Specialiştii susţin că nu există nicio şansă de creştere a preţurilor locuinţelor vechi în următoarele 6 luni

Românii nu se înghesuie să profite de reduceri, din cauza condiţiilor economice neprielnice. Acesta este de altfel şi motivul pentru care apartamentele nu se vor scumpi prea curând.

„Nu există nicio şansă de creştere a preţurilor apartamentelor vechi în următoarele şase luni, pentru că nu există niciun argument obiectiv care să alimenteze acest trend. Cererea nu e sprijinită de nimic, nivelul de trai e jos, finanţarea nu se îmbunătăţeşte, iar salariile nu cresc”, a declarat pentru gândul.ro Adrian Crivii, directorul general al companiei de evaluare Darian DRS.

În luna mai, metrul pătrat util de apartament costa în medie 1.045 euro, în Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Timişoara, Iaşi şi Ploieşti, după cum arată indicele de preţ calculat de portalul www.imobiliare.ro. Scăderea este de 12,6% faţă de luna mai a anului trecut şi de 0,4% comparativ cu aprilie 2011.

Bucureştiul rămâne scump

Cu toate ieftinirile de pe piaţa imobiliară, Bucureştiul este în continuare un oraş scump. Cel mai mult costă apartamentele noi cu trei camere (1.456 euro/mp), iar cel mai mic preţ există în cazul celor vechi cu patru camere (990 euro/mp). Acestea sunt preţurile medii, pentru că există diferenţe mari de la o zonă la alta.

De exemplu, pentru un apartament cu patru camere din zona Mihai Bravu – Piaţa Muncii, proprietarul cere 118.500 euro, iar pentru trei camere din Dorobanţi – Floreasca, 150.000 de euro, potrivit anunţurilor de vânzare postate pe www.imobiliare.ro.

Cluj: 27.000 euro, o garsonieră

Pretenţii mari au şi proprietarii din Cluj-Napoca. Aici, locuinţele noi şi vechi au fost scoase la vânzare în luna mai cu un preţ mediu de 990 euro/mp util, cu 0,8% mai mare decât în aprilie.

Garsonierele construite înainte de 1990 sunt însă cele mai scumpe, respectiv 1.059 euro/mp, după cum arată indicatorul de preţ. În zona Gării, o garsonieră costă 27.000 de euro, iar în Mănăştur, cu o mie de euro mai mult. Pentru patru camere, preţul cerut în ultima zonă menţionată este de 78.000 de euro.

Ieftiniri şi la malul mării

La malul mării, proprietarii cer cu doar 40 de euro mai puţin pe metru pătrat comparativ cu Clujul. În ultima lună, cele mai mari ieftiniri s-au constatat în cazul locuinţelor vechi cu trei camere (-1,5%). în zona Faleza Nord, de exemplu, un asemenea apartament costă 75.000 de euro, faţă de 78.000 de euro, în zona Capitol.

La Ploieşti, apartamentele au fost scoase la vânzare cu un preţ mediu de 900 euro/mp în mai, cu 0,6% mai mult faţă de aprilie. în aceste condiţii, două camere costă 45.000 de euro în zona Republicii, iar trei camere, 62.000 de euro.

În Braşov, preţul mediu este ceva mai mic, respectiv 876 euro/mp, în creştere cu 0,6% faţă de aprilie. De exemplu, o garsonieră costă 25.500 euro în Bartolomeu, iar trei camere în aceeaşi zonă, 37.000 de euro. La Timişoara, preţurile au coborât sub 700 euro/mp

Preţurile apartamentelor din Timişoara au evut o evoluţie particulară în mai, înregistrând o scădere de 3%, până la o medie de 779 de euro/mp util. Cel mai puţin costă locuinţele vechi cu patru camere, respectiv 699 euro/mp. în zona Lipovei, bunăoară, pentru un asemenea apartament, proprietarul cere 59.000 de euro.

În Iaşi, însă, preţurile au crescut cu 1,2% în mai, până la o medie de 827 euro/mp. Există însă diferenţe mari de la o zonă la alta. în cazul apartamentelor cu trei camere, preţul poate chiar să se dubleze. în zona Alexandru cel Bun, un proprietar cere 38.500 de euro, comparativ cu 70.000 de euro, în Nicolina.

Scumpiri pe piaţa locuinţelor noi

În schimb, apartamentele noi s-au scumpit în majoritatea oraşelor. „în mai, dezvoltatorii din Cluj-Napoca, de pildă, au ridicat cu 4,4% preţurile apartamentelor noi, faţă de aprilie”, a declarat Adrian Erimescu, directorul general al portalului imobiliar. în Bucureşti, creşterea a fost de 2,1%, iar în Constanţa, de 0,4%.

Vânzătorii de apartamente noi spun că scumpirea locuinţelor este absolut normală după doi ani de criză. „Sperăm într-o creştere foarte lentă, firească, care să stabilizeze atât piaţa imobiliară, cât şi economia”, a declarat pentru gândul Nimrod Zvik, managing partner al companiei Be Igloo. El este de părere că orice mişcare bruscă în piaţă ar aduce cu sine riscul unei noi prăbuşiri.

De ce nu iese piaţa imobiliară din criză?

În urmă cu câţiva ani, băncile dădeau bani investitorilor să construiască şi românilor să cumpere! Preţurile creşteau de la o lună la alta, piaţa imobiliară funcţiona strună şi aducea României creştere economică! Povestea dintre constructori, finanţatori şi cumpărători s-a sfârşit odată cu criza. Românul, optimist, a văzut partea plină a paharului: a sperat că locuinţele se vor ieftini. Zadarnic! Investitorii au preferat să nu vândă.

Aşadar, mii şi mii de apartamente noi zac pustii, iar vânzătorii stau cu mâinile în sân, relaxaţi. Îşi permit: unii au încasat deja profituri uriaşe, alţii au construit cu banii băncilor, iar băncile nu vor să-şi şifoneze imaginea cu falimente în portofoliu.

Constructorii recunosc că în anii boomului economic, construcţia unui apartament nu costa mai mult de 40.000 de euro, dar preţul său de vânzare sărise de 160.000 de euro.

Profiturile au fost fabuloase! Nicio ţară europeană nu era mai profitabilă pentru investitori. Ba mai mult, unii recunosc că în plină recesiune au avut profit de cel puţin 25%.

Culmea este că acum, când materialele de construcţii s-au ieftinit considerabil – aproape nimeni nu mai construieşte, ci se vaită că nu mai are cum să lase din preţ.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Creştinii sărbătoresc Înălţarea Domnului

Roma ȋşi depune candidatura pentru a găzdui Jocurile Olimpice 2020