in

Duminica devine prima zi a săptămânii în calendarul creştin ortodox pe 2011

Românii care au cumpărat deja noul Calendar creştin- ortodox 2011, au avut supriza să vadă că duminica devine, oficial, prima zi a săptămânii.  Duminica este înscrisă ca fiind prima zi a săptămânii“pentru a sublinia adevărul din Sfînta Evanghelie că Domnul nostru Iisus Hristos a înviat în prima zi a săptămînii, care urmează după sîmbătă (cf. Matei 28, 1; Marcu 16, 2, 9; Luca 24, 1; Ioan 20, 1)” – informează Patriarhia Română, printr-un comunicat de presă.

Patriarhia Română mai face precizarea că nu se schimbă nimic în calendarul creştin – ortodox, “ci doar se subliniază adevărul că duminica, ziua Domnului, adică ziua Învierii Lui din morţi, este ziua de sărbătoare care ne dăruieşte lumină pentru toată săptămîna, ca noi să trăim viaţa în lumina Învierii lui Hristos şi să ne pregătim pentru învierea noastră”.

Pentru alţi creştini ortodocşi, care fac parte din Bisericile de limbă greacă, duminica este considerată şi apare deja în calendare ca fiind prima zi a spătămânii.

În acelaşi document, Patriarhia Română mai precizează că “oamenii care nu cunosc suficient Sfînta Evanghelie şi înţelesul calendarului” consideră ziua de luni drept prima zi a săptămînii întrucît aceasta este prima zi de lucru din săptămînă. Or, pentru creştinii duhovniceşti şi cunoscători ai Sfintei Evanghelii şi ai Tradiţiei duhovniceşti a Bisericii, ziua întîi a săptămînii este ziua Învierii, adică duminica (…). Prin urmare, nu trebuie să ne tulburăm şi nici să ne punem întrebări inutile, ci este nevoie de o înţelegere mai duhovnicească a calendarului şi a timpului vieţii noastre, ca timp al mîntuirii care are în centrul lui adevărul Învierii lui Hristos, ca temelie a învierii noastre din păcat şi din moarte”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un român, prima victimă a focurilor de artificii

Creşte taxa de înmatriculare pentru maşinile cumpărate în străinătate