in

Ignorată de medici. Însărcinată în 8 luni şi 2 săptămâni, a murit odată cu pruncul din pântec

O femeie însărcinată din Mehedinţi a murit ignorată de medici. Tânăra era infectată cu Covid 19, iar timp de trei zile, medicii au pasat-o de colo colo, ca într-un final, aceasta să nu mai poată fi salvată.

Însărcinată în 8 luni şi 2 săptămâni, a murit odată cu pruncul din pântec, după ce medicii de la mai multe spitale au plimbat-o timp de trei zile de la o unitate spitalicească la alta, timp în care, la telefon, își pasau responsabilitatea de la unii la alții.

O băgăm în cezariană ca să ne moară pe masă?”, a fost dialogul cinic purtat de către medici.

Astfel, pentru că mama nu a fost supusă unei operații de cezariană la timp, ea și copilul și-au pierdut viața.

Pe data de 8 octombrie, femeia a ajuns la Maternitatea Spitalului din Drobeta Turnu Severin cu contracții ușoare, urmând ca la două zile să fie diagnosticată cu noul coronavirus. Pronostic care a făcut ca gravida să fie trimisă la Spitalul Orşova, căci doar acolo se tratează pacienții infectați.
”Nenororicitul de virus are o stare de agresivitate încât îţi poate schimba condiţia în câteva ore. A ajuns pacienta să aibă după 24 de ore, o saturaţie de 87% cu oxigen din două surse de 25 de litri, ceea ce este fantastic de mult. Din păcate, unii colegi ai noştri din sistemul de sănătate, confundă, să zicem aşa, omul cu o maşinărie”, a spus Adrian Cican, manager spital Orsova, scrie observatornews.ro.

Caz şocant: Femeie sechestrată, bătută şi tunsă de copiii unui afacerist

Doar că odată cu ajunsă femeia la spitalul din Orșova, medicii de acolo au constatat că există o piedică în salvarea mamei și a bebelușului. La unitatea spitalicească cu pricina nu exista neonatolog, astfel că cea care urma să nască avea să fie trimisă la un spital din Timișoara, în caz că se găsea un loc și pentru ea, dar nu a fost niciun pat liber.

Astfel că, în cele din urmă, medicii de la Orșova au sunat la spitalul din Drobeta Turnu Severin pentru a trimite gravida înapoi.

”Noi nu aveam cum să o ajutăm, starea ei degradându-se, copilul trebuia scos, noi nu avem neonatologie pentru prematuri, copil sub 37 de săptămâni”, a spus și Denisa Hinoveanu, medic specialist în ginecologie.

Iar pe 11 octombrie, femeia însărcinată în opt luni a fost trimisă cu elicopterul direct la București de la Drobeta Turnu Severin, la Maternitatea Bucur. Doar că, din nefericire, în momentul în care pacienta a ajuns în Capitală, fătul era deja decedat, iar ea se afla în stop cardio-respirator, la scurt timp decedând.

În urma tragediei, familia tinerei mamei se pregătește de înmormântare, în timp ce acasă trei copii, cu vârsta cuprinsă între 5 și 7 ani au rămas orfani, neputând, deocamdată, să înțeleagă de ce mama nu a mai venit acasă.

”Ei au spus că e de coronavirus. Ce socoteală să-mi dea dacă pe mine m-au băgat în carantină”, a mărturisit Iulian, soțul gravidei decedate.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
doroftei canada

Leonard Doroftei, stabilit în Canada, amintiri din România: „Eram cerșetor”

Taranto, femeie bătută și ucisă de partenerul de 75 de ani, bărbatul a încercat apoi să se sinucidă