in

Film de propagandă prezentat de Guvern: „România este ţara unde lanurile se unduiesc în bătaia vântului, a oamenilor ce au traversat o istorie cu măreţe izbânzi…”

Un film de prezentare a României la Centenarul Marii Uniri a fost dat publicităţii de Guvern, fiind difuzat şi la începutul şedinţei solemne a Executivului de la Alba Iulia.

“România este ţara câmpiilor unde lanurile se unduiesc în bătaia vântului, a dealurilor domoale ce dau roade gustoase, a munţilor falnici mângâiaţi de norii cerului albastru, a izvoarelor limpezi precum cleştarul (…), a pădurilor virgine, sălaș pentru ultimii lupi liberi din Europa şi pentru urşii carpatini (…) a oamenilor ce au traversat o istorie cu măreţe izbânzi, dar şi cu teribile încercări, România este ţara nemuritorului Dracula”, se afirmă în film.

Filmul are aproximativ patru minute şi prezintă România ca o “descriere dintr-o baladă profundă cât istoria, o expresie ca un colier cu nestemate” şi “grădina Maicii Domnului”.

În continuare sunt prezentate invenţii ale unor români: ”Întreaga umanitate beneficiază astăzi de invenţii senzaţionale ale unor mari savanţi români, precum stiloul, insulina, tratamentul antidiabetic, cel împotriva îmbătrânirii sau vaccinul antiholeric”, dar şi opere ale unor “creatori români atinşi de geniu”, “primul zece din istoria gimnasticii mondiale al Nadiei Comăneci”, “primul număr unu mondial din istoria tenisului masculin Ilie Năstase”, “golurile memorabile ale lui Gheorghe Hagi, dar şi perfomanţele din prezent ale Simonei Halep”.

Din prezentare nu lipsesc Transfăgărăşanul şi Palatul Parlamentului.

De asemenea, România este prezentată ca o “insulă de latinitate în Balcani, născută din contopirea dintre daci şi romani”, în timp ce despre momentul Marii Uniri se spune că a fost “clipa astrală a neamului românesc”.

“Toleranţa şi buna înţelegere caracterizează viaţa cetăţenilor români, indiferent de religie, etnie sau minoritate”, se mai afirmă în film.

Tonul filmului este de propagandă pe modelul Cântării României, impus de conducerea de partid în epoca regimului comunist.

Dar dincolo de ton, filmul conține neadevăruri.

Autorii videoclipului spun la un moment dat, referindu-se la Traian Vuia, că „în România, pentru prima oară un om s-a ridicat de la sol cu un aparat mai greu decât aerul”. Această afirmaţie este falsă, zborul din 18 martie 1906 cu care Traian Vuia a intrat în istoria aviaţiei mondiale având loc la Paris, scrie „Adevărul”. Directorul Colegiului Naţional Bănăţean din Timişoara, Sorin Gabriel Ionescu, care este şi profesor de istorie, dar şi consilier local PSD, a explicat pentru „Adevărul” că Vuia a zburat la Paris, tocmai pentru că în România nu s-a bucurat de susţinere. „În momentul în care Vuia s-a dus la Paris, Parisul, Londra şi Berlinul erau cam singurele centre care dezvoltau o chestie de genul ăsta. E ca şi când ai face astăzi zboruri spaţiale şi spui că ai zburat din România”, a declarat Sorin Gabriel Ionescu.

Cristian Tudor Popescu a explicat că nu e adevărat că a fost primul: «Vuia a proiectat și experimentat primul aparat mai greu decât aerul care s-a ridicat de la sol. Nu e adevărat, pur și simplu. Cu trei ani înainte, frații Wright au făcut acest lucru, au ridicat de la sol un aparat mai greu decât aerul, omologat acest lucru.», a spus C.T. Popescu, pentru Digi24.

Un alt neadevăr din clipul realizat de Guvern se referă la Timişoara. Autorii filmuleţului spun, referindu-se la Timişoara, că „în România s-a iluminat electric primul oraş european”. Acest lucru este fals, pentru că în 1884, când Timişoara a devenit, într-adevăr, primul oraş cu străzile iluminate electric din Europa, Timişoara era parte a Imperiului Austro – Ungar. Profesorul Ionescu a arătat că atunci când ne referim la premierele naţionale înregistrate de Timişoara sub ocupaţie austro-ungară, trebuie să spunem că e vorba de o premieră înregistrată pe actualul teritoriu al României.

Apoi despre inventarea insulinei, C.T. Popescu afirmă: «Ni se spune de Nicolae Paulescu. Românii au dăruit lumii insulina. Lăsând la o parte că cei care au luat premiul Nobel, canadienii, au aplicat pentru prima dată acest hormon, insulina, la om. Paulescu a realizat asta la câini, într-o fază primitivă rezultată din nivelul tehnologic și civilizațional al României. Poate că Paulescu ar fi reușit performanța canadienilor de a trece la om. N-a reușit-o, pt că cei doi aveau posibilități mult mai mari, tehnice și financiare. Nu-i respinge nimeni contribuția științifică mondială, dar nu rezultă cu claritate că ar fi meritat premiul Nobel.

Paulescu mai are un record: a fost unul dintre cei mai siniștri antisemiți din lume. E un precursor al soluției finale, aplicată de Hitler. E autorul unor cărți de gen: Degenerarea rasei jidănești. Același om. Faptul că i-a fost respins numele pentru diverse premii internaționale poate că nu e întâmplător. Asta nu se spune”, a mai spus jurnalistul.

Mulți dintre românii celebri despre care se vorbește în filmulețul de promovare a României, Brâncuși, Eliade, Cioran, au părăsit țara și nu au dorit să se întoarcă, atrage atenția jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

În fine, s-a mai descoperit o greșeală gramaticală, marca consacrată a acestui guvern: filmul se încheie cu mesajul „La mulţi ani România” – scris greşit. Cei care l-au realizat nu au pus virgulă înainte de numele ţării.

S-a descoperit și că lupul din film e din Norvegia.  România este prezentată de autorii clipului ca fiind un „sălaş pentru ultimii lupi liberi din Europa”, dar imaginile cu lupii sunt, de fapt, cumpărate de pe site-ul Shutterstock care oferă fotografii și videoclipuri. Acestea au fost surprinse de Kjetil Kolbjornsrud, un fotograf din Norvegia. Clipul în care apar imaginile cu lupii are șapte secunde și poate fi cumpărat de pe site-ul Shutterstock la un preț cuprins între 50 și 169 de euro, în funcție de calitatea imaginii.

În concluzie, mai afirmă CT Popescu, „acest film e adresat oligofrenilor, din punct de vedere al IQ-ului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Îngrijitoare în Italia ”la fix” sau ”la ore”, CONCEDIUL MEDICAL: cum se poate obține și cum este plătit?

Pescara, a bătut-o până i-a rupt coastele și i-a perforat plămânii, român arestat pentru că și-a omorât nevasta