in

În timp ce sute de mii de pensionari trăiesc cu 90 euro pe lună, aleşii îşi asigură bătrâneţea cu pensii urişe

Cât sunt încă în putere şi la putere, parlamentarii s-au gândit să îşi ia măsuri suplimentare de siguranţă pentru bătrâneţe.

Cu un an înaintea alegerilor parlamentare, aleşii îşi pregătesc din nou o lege care le dă dreptul să aibă pensii speciale. Acestea au existat înainte de guvernarea Boc şi acum se încearcă ca ele să fie reintroduse.

În urma unei iniţiative PSD, semnată însă de aleşi de la toate partidele, foştii parlamentari vor beneficia de o pensie specială de până la 3.600 de lei pe lună, în funcţie de numărul de mandate pe care le-au avut. Nu este prima tentativă de acest gen, deputatul Anghel Stanciu de la PSD depunând şi anul trecut un astfel de proiect în Parlament. În decembrie 2014, la scurt timp după ce a pierdut alegerile prezidenţiale, Victor Ponta, în calitate de premier, a anunţat că nu susţine proiectul colegului de partid. Situaţia este pe cale să se schimbe.

”Sunt cei bătrâni, care încearcă să îşi asigure linişte dacă nu vor mai candida la anul”, a mărturisit pentru gandul.info un parlamentar din noua generaţie.

Proiectul este ţinut la secret, deşi mulţi parlamentari au semnat pentru el, unii recunoscând că se vor reintroduce pensiile speciale pentru parlamentari. Pe el sunt semnături de la deputaţi şi senatori din toate partidele. Momentan, cei de la PSD şi UDMR şi-au anunţat în mod oficial sprijinul pentru acest proiect legislativ.

Potrivit unor surse, aleşii cu un singur mandat ar trebui să încaseze, pe lângă pensia clasică, o indemnizaţie lunară de 1.200 de lei (aproximativ 270 de euro). Senatorilor şi deputaţilor cu două mandate le-ar reveni 2.400 de lei (aproximativ 550 de euro), iar celor cu 3 sau mai multe mandate peste 3.600 de lei (aproximativ 820 de euro). Mai mult, unii dintre ei susţin o altă variantă, care le-ar rotunji şi mai mult veniturile la bătrâneţe. După modelul colegilor europarlamentari, social-democraţii ar vrea ca pensiile lor să fie un procent din indemnizaţia actuală, care ajunge la 5.000 de lei (aproximativ 1.140 de euro). Toate acestea în contextul în care pensia medie în România nu depăşeşte 200 de euro, iar 650.000 de pensionari trăiesc în continuare cu 400 de lei pe lună, adică aproximativ 90 de euro.

Bătrâneţi şi mai liniştite

Susţinătorii proiectului legislativ afirmă că după ce toate categoriile profesionale cărora li s-au tăiat pensiile speciale au fost repuse în drepturi, a sosit şi rândul parlamentarilor. ”Da, ştiu despre demersul colegilor noştri şi îl susţin pentru că parlamentarii sunt printre ultimele categorii socio-profesionale care au avut drepturile de pensie tăiate şi care prin proiectul respectiv pot să revină la normal. Noua modificare, în formula pe care am văzut-o noi într-o primă fază, evident că va fi supusă discuţiei, copiază identic sistemul de pensionare din Parlamentul European”, a declarat la liderul grupului social-democrat din Camera Deputaţilor, Marian Neacşu. Întrebat dacă vrea drepturi egale cu europarlamentarii, Neacşu a început să zâmbească. ”Mai puţin nivelul indemnizaţiei”, a spus el.

Deputatul Marton Arpad de la UDMR a semnat şi el proiectul legislativ. El a precizat că în toată lumea civilizată există aşa ceva, iar în România parlamentarii au fost ultimii care îşi vor recâştiga dreptul de a avea pensie specială.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Îngrijitoare româncă de 43 de ani, găsită moartă la Frosinone

DRP, decizie generoasă peste noapte: se mai pot depune dosare pentru a se obține finanțare