in

Iohannis, despre scandalul Șoșoacă-Goracci: „Cer să se verifice la SÂNGE”

Președintele Klaus Iohannis a vorbit despre scandalul Șoșoacă-Rai Uno, calificând ca fiind „absolut regretabil” faptul că jurnalista Lucia Goracci a fost agresată de familia Șoșoacă. El a cerut să se facă verificări la sânge, pentru ca astfel de incidente, care „până acum ar fi fost inimaginabile”, să nu se mai întâmple.

„Un incident absolut regretabil. Trebuie să fim foarte clari, sechestrarea de persoane se sancționează conform legii și în România. Nu vreau eu să mă antepronunț. Absolut toate autoritățile competente să verifice ce s-a întâmplat și cum s-a intervenit trebuie să își facă datoria cu vârf și îndesat, după care, cu siguranță, voi aștepta concluziile de rigoare.

E posibil să fi fost greșeli în abordare, dar nu pot eu să mă exprim asupra acestor acțiuni.

Solicit această verificare la sânge pentru a nu avea încă o dată un astfel de incident care e absolut regretabil și, să fiu sincer, până acum ar fi fost inimaginabil”, a declarat Klaus Iohannis despre scandalul momentului, relatează Digi24..

Scandalul a provocat o furtună mediatică în Italia și a dus la intervenția Ministerului de Externe din această țară, care a cerut lămuriri guvernului de la București.

Poliția Română a dat explicații după ce jurnalista italiană a reclamat că ea și colegii ei au fost percheziționați fără motiv. Diana Șoșoacă i-a acuzat că au droguri la ei și că i-au furat acte din birou.

„Sechestrul” Goracci, prof. Augusto Sinagra: „Cer scuze României și românilor pentru această defăimare”

„Apelanta a precizat că formulează plângere penală împotriva jurnalistei din Italia pentru săvârșirea mai multor infracțiuni și că e posibil ca jurnaliștii să-i fi sustras documente ce se aflau în birou și a menționat de asemenea faptul că asupra jurnaliștilor se află droguri. Având în vedere aspectele menționate, în conformitate cu procedurile legale în vigoare polițiștii aveau obligația și au efectuat un control corporal sumar, precum și al bagajelor, control în urma căruia nu au fost identificate bunurile sesizate ca fiind sustrase, și nici substanțe interzise, așadar acuzațiile erau nefondate”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan.

Întoarsă în Italia, jurnalista agresată de familia Șoșoacă a povestit pentru postul Rai Uno momentele prin care a trecut în biroul senatoarei. Lucia Goracci a mărturisit că au fost clipe prin care nu credea că va trece în România.

„Deși eram în România, m-am simțit ca în Siria”. Este mărturisirea făcută pentru presa din Italia de jurnalista Lucia Goracci.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

adolescent italia mort sushi

Italia, adolescent de 15 ani, a murit după ce a mâncat sushi la un restaurant chinezesc

ascunsi camion jucarii

Voiau să ajungă ilegal în Italia, ascunși într-un camion plin cu jucării