in

Medicul erou de la Piatra Neamţ a muncit un an în străinătate. Soţia: «Eu am zis că vreau să rămân, să ajut românii. Și a rămas în țară cu mine»

Cătălin Denciu este medicul erou care a intrat în flăcări sâmbătă la Piatra Neamţ pentru a-şi salva pacienţii. Are 48 de ani și este specializat în terapie intensivă. Medicul ar fi putut să muncească în străinătate şi să nu treacă prin calvarul de prin care a trecut într-un spital din România, dar soarta a avut alte planuri pentru el.

Soția acestuia, medicul Alina Denciu, a dezvăluit că soțul ei a lucrat un an la un spital din Belgia, țara în care acum este pacient, scrie Digi24

„Soțul meu a lucrat timp de un an de zile la spitalul Saint-Luc, în Bruxelles, la anestezie. Și eu am zis că vreau să rămân să practic această meserie, să ajut români, nu să mă duc în altă parte. Și din cauza asta a rămas în țară cu mine”, a mărturisit dr. Alina Denciu.

Medicul Cătălin Denciu se afla de gardă la secția AŢI de la Spitalul Județean de Urgență. Când s-a întâmplat nenorocirea, a făcut un gest rar de sacrificiu și dăruire. Deşi în jurul său se dezlănţuise iadul, a încercat să-i salveze din flăcări pe bolnavii internați la terapie intensivă. Doar şase din cei 16 pacienţi cu Covid, şi aşa în stare gravă, au scăpat cu viaţă. Medicul s-a ales cu răni grave: arsuri pe aproape jumătate din corp, dintre care unele de gradul 4, la picioare.

Soţia sa a mai povestit, printre lacrimi, ce a reușit să afle de la soțul său după tragedie. „După tragedie am reușit să vorbesc un pic cu el, printre investigațiile care i se făceau. Și ultima dată am vorbit cu el înainte de a se sui în ambulanță. Și era încrezător că va fi bine. Nu am discutat despre ce s-a întâmplat. Atât, el spunea: eu sunt bine, ceilalți ardeau. Era siderat de ceea ce se întâmplase și ce văzuse acolo. Nu pot să spun că era calm, era într-o stare de agitație, de oroare de ceea ce văzuse”, a povestit Alina Denciu.

Medicul Cătălin Danciu a ajuns duminică la Bruxelles a la bordul unui avion C-27J Spartan al Forţelor Aeriene Române, la Spitalului Militar „Regina Astrid”, specializat în tratamentul pacienților arși. La acest spital au fost tratați în 2015 mai mulți tineri care au suferit arsuri grave în urma incendiului din clubul Colectiv.

Ancheta cu privire la incendiul de la Spitalul județean din Piatra Neamț a fost preluată de Parchetul general, de procurorii Eduard Mihai Ilie și Marius Iacob, cei care au investigat incendiul de la maternitatea Giulești și de la Clubul Colectiv.



Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Tragedia din Piatra Neamț: Papa Francisc se roagă pentru victimele incendiului produs la spitalul județean

„Covid în Italia din vara anului 2019”, dezvăluirea Institutului pentru Tumori de la Milano: anticorpi la peste o sută de pacienți