Menu
in

În atenția celor cu PERMISE STRĂINE: polițiștii pot interzice șofatul pe teritoriul României!

În atenția celor cu permise străine: polițiștii pot interzice șofatul pe teritoriul României! Polițiștii rutieri pot sancționa acum șoferii ce încalcă legislația și prin interzicerea conducerii unui vehicul pe teritoriul României, potrivit unei ordonanțe pentru modificarea Codului rutier, ce a apărut vineri.

Concret, scris avocatnet.ro, interdicția se poate stabili pe un an, șoferii vizați fiind cei cu permis străin, care au fost condamnați penal pentru abateri grave de la legislația rutieră pe teritoriul țării noastre.

Totuși, pentru a se putea aplica efectiv măsura, și regulamentul de aplicare a Codului rutier trebuie modificat.

Circula cu permis italian fals, depistată cu aproape 130 de km la oră în localitate

Polițiștii pot interzice șofatul pe teritoriul României!

În primul rând, OG 1/2022, apărută vineri în Monitorul Oficial nr. 89, ce vizează modificarea Codului rutier introduce o nouă sancțiune ce poate fi aplicată de polițiști. Astfel, apare în legislația rutieră de la noi interdicția de a conduce autovehicule pe teritoriul României.

Interdicția se alătură altor măsuri ce pot fi luate de polițiști. Pot fi reținerea permisului de conducere și/ sau a certificatului de înmatriculare, retragerea permisului auto/ a certificatului de înmatriculare ori a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare sau anularea permisului de conducere.

Interdicția de a conduce pe drumurile din țara noastră se aplică celor care au permis de conducere străin și au fost condamnați, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru încălcări grave ale legislației rutiere.

Cine poate primi interdicție

Mai precis, vor primi interdicție de a conduce, timp de un an, pe drumurile publice din România cei cu permis auto străin, condamnați pentru:

  • uciderea sau vătămarea corporala a unei persoane, ca urmare a nerespectării regulilor de circulație;
  • punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare;
  • conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România;
  • conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România;
  • conducerea unui vehicul sub influența alcoolului (îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge) sau a unor substanțe psihoactive;
  • refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice;
  • părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație.
  • participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice;
  • așezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulația pe drumul public, dacă se pune în pericol siguranța circulației ori se aduce atingere dreptului la libera circulație a celorlalți participanți la trafic;
  • lăsarea fără supraveghere pe partea carosabilă a drumului public a unui vehicul care transportă produse sau substanțe periculoase.

Cum se calculează termenul de un an

În plus, interdicția se aplică și celor ce le-a fost interzis dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță.

Termenul de un an se calculează începând cu ziua imediat următoare datei rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

Chiar dacă măsura apare deja în Codul rutier, pentru a se putea aplica efectiv, regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, respectiv HG nr. 1.391/2006, trebuie modificat în mod corespunzător.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 9 In medie: 3]
Exit mobile version