in

Referendum pe tema eutanasierii câinilor fără stăpân, după ce un copil a fost ucis de maidanezi

La câteva zile după ce un copil de patru ani a murit în chinuri groaznice, mâncat de maidanezi, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a discutat despre problema câinilor vagabonzi. Acesta a declarat că va organiza un referendum pentru ca populaţia să decidă soarta celor 60.000 de câini fără stăpân din Bucureşti. Referendumul se va organiza pe data de 6 octombrie.

Primarul Capitalei susţine că ipocrizia politică l-a împedicat până acum să cureţe oraşul de câinii vagabonzi. Sorin Oprescu este de 5 ani la cârma Bucureştiului şi de doi ani vorbeşte despre referendum pe această temă.

Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.

Decesul a fost cauzat de hemoragia externă, pe corpul copilului fiind găsite sute de plăgi, a declarat medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML). Medicul a precizat că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind cu sute de muşcături de câini.

Evenimentul a declanşat o intensă dezbatere în toată ţara, urmând ca mâine să fie organizat şi un prim protest al susţinătorilor unei legi care să permită eutanasierea câinilor comunitari.

Premierul Victor Ponta a declarat în şedinţa de Guvern că problema câinilor fără stăpân este una gravă şi nu mai poate fi uitată, el precizând că legea pe această temă este în Parlament şi speră ca în următoarele zile să se găsească „soluţia corectă”.

Şi preşedintele Traian Băsescu a făcut apel la Guvern să emită o ordonanţă prin care să stabilească „un termen scurt sau rezonabil” în care persoanele care doresc să adopte câinii maidanezi, iar animalele neadoptate în acest termen să fie eutanasiate.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Vedetele din România, revoltate. Vor să ia măsuri radicale în cazul câinilor maidanezi

Român beat la volan, a ucis un militar. Circula cu 180 de kilometri la oră