in

România are printre cele mai mici alocaţii pentru copii. Guvernul vrea să blocheze majorarea acestora

Premierul Ludovic Orban a anunțat că PNL ia în calcul patru variante pentru sancționarea proiectului de lege al PSD care a trecut în decembrie 2019 de Parlament privind creșterea alocațiilor. Camera Deputaților a votat atunci, decizional, inițiativa legislativă care prevede dublarea alocației pentru copiii între 2 și 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap.
„Noi nu putem accepta felul acesta de legiferare (al creșterii alocațiilor – n.r). Avem patru variante posibile: fie atacarea la CCR, fie prorogarea termenului de intrare în vigoare, fie o reglementare care să prevadă, totuși, o creștere rațională a alocațiilor de copii, care repet, de la 1 ianuarie au crescut, tot în baza proiectului depus de PNL, fie mai avem o variantă, care ar cuprinde procedura de angajare a răspunderii”, a afirmat prim-ministrul.

two years old child sitting on the floor and putting a euro coin into a piggybank.

În acest moment alocația pentru copiii români cu vârste între 2 și 18 ani este de 150 de lei pe lună, majorată de la 84 de lei în 2019. Suma înseamnă în jur la 31,4 euro, adică 1 euro pe zi. În comparație cu statele europene alocația din România este una dintre cele mai mici, alături de alocația din Bulgaria, cea din Polonia și Slovacia.

Potrivit Eurostat, cheltuielile României cu beneficiile sociale pentru copii și familie sunt cele mai mici din Uniunea Europeană. Analiza vine în contextul în care premierul

În România au fost 3.574.835 de copii cu vârste cuprinse între 0 şi 18 ani, care au primit alocaţie de stat în luna octombrie 2019, potrivit datelor Ministerului Muncii.

Austria acordă copiilor beneficii multiple, dar cele mai asemănătoare cu alocațiile noastre sunt diferențiate pe vârste. Înainte de 3 ani, copilul primește lunar 114 euro. De la 3 la 10 ani, alocația este de 122 de euro, iar de la 10 până la 19 ani primește 141,5 euro. Dacă își continuă studiile, tânărul primește alocația până atunci, majorată la 191 de euro/lună.

Belgia are un sistem împărțit pe regiuni. Cel mai reprezentativ este cel al beneficiilor de bază din Flandra, Wallonia și Buxelles. Pentru primul copil, alocația este de 92 de euro/lună, pentru al doilea 170 de euro, iar pentru al treilea 254 de euro.

Bulgaria acordă 40 de Leva (20,45 euro) – alocația crește pe măsură ce numărul de copii dintr-o familie, crește.
Croația are un nivel al alocațiilor stabilit în funcție de venitul pe membru de familie. Media este de 72 de euro/copil, iar alocația minima este de 27 de euro.

În Cehia sistemul este asemănător. De exemplu, pentru o familie cu un copil de până la 5 ani, alocația este de 298 de euro.
Danemarca alocă o sumă trimestrială, care variază între 200 de euro pe luna (603 euro/trimestru) pentru copiii între 0 și 2 ani, și 125 de euro/lună pentru cei între 15-17 ani.

Franța are o alocație lunară de 92 de Euro până la 185 de euro/lună, în funcție de venitul familiei. La aceasta se adaugă o sumă de 394 de euro pentru educația copilului.

Germania alocă o sumă de 194 de euro pe lună, sumă care crește la 200 de euro pentru al doilea copil și la 225 de euro pentru următorii.
Grecia acordă 40 de euro pe lună, virată trimestrial, Pentru familiile cu peste 3 copii, se acordă 500 de euro pe an/copil.
Ungaria are o alocație de 37 de euro/lună pentru o familie cu un copil. Suma crește în cazul a mai mulți copii, dar și când sunt familii mono-parentale sau care au copii cu dizabilități.

Irlanda acordă 140 de euro pe copil, lunar. Suma anuală ajunge la 1.680 de euro.

Italia are o alocație de 141,3 euro/lună.

Luxemburg – alocația este de 30 de euro/lună, la care se adaugă o alocație pe familie de 265 de euro/lună, care crește cu 20 de euro pentru un copil peste 6 ani și cu 50 de euro/lună pentru un copil peste 12 ani.

Olanda oferă peste 200 de euro/trimestru, asta înseamnă 83 de euro/lună.

Norvegia are o alocație de 970 de coroane norvegiene, adică 102 euro/lună.

Polonia diferențiază pe vârste alocația: până la 5 ani, 22 de euro, până la 18 ani 28 de euro, iar între 18 și 24 de ani, 31 de euro/lună.
Slovacia are o alocație de 23,68 de euro/lună

Slovenia acordă între 114 euro și 30 de euro pe lună, în funcție de venitul familiei, potrivit Agenției pentru prestații sociale din această țară.
În Suedia alocația este de 1.250 de Coroane suedeze pe lună, asta înseamnă 120 de euro.

În unele state europene, sistemul alocațiilor (beneffits, alowances) este unul complex, acordat în funcție de parametri care țin nu doar de copil, ci de veniturile familiei, de zona din care provin, informează edupedu.ro.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Latina, arestați un român și iubita lui italiană, au sărit la bătaie la polițiștii care veniseră să îi despartă pentru că se certau

Doi români și o poloneză jefuiau șantiere în Italia, au furat un camion și utilaje de 200.000 de euro